Înființarea acestor centre este făcută pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de infectări din cauza variantei Omicron, scopul acestora fiind reducerea presiunii din spitale.
Se deschid 230 de centre noi de evaluare COVID-19 din România
„Astăzi (joi- n.r.), în cadrul ședinței de guvern, am aprobat o hotărâre de guvern prin care vor lua ființă centrele de diagnostic și tratament la nivelul spitalelor, pe întreg cuprinsul țării.
Practic, ne găsim în ansamblul de măsuri care a fost gândit la nivelul Ministerului Sănătății, astfel încât să putem să sporim capacitatea noastră de tratament în cazul infecțiilor de COVID-19 și, totodată, să desfășurăm această activitate prin care să ne focalizăm atenția pe tratarea pacienților care suferă, din păcate, de alte probleme medicale” , a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Ce trebuie să faci dacă rezultatul testului COVID-19 este pozitiv
Dacă testul COVID-19 are rezultat pozitiv, persoana va fi monitorizată de medicul de familie, dacă este într-o categorie mare de risc. Dacă există factori de risc, persoana trebuie să se prezinte la unul dintre centrele de evaluare înființate.
Factorii de risc principali sunt:
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
- boli cardiovasculare
- diabetul zaharat
- obezitate
- boli respiratorii cronice
- insuficiență renală cronică
- hepatopatii cronice
- sistem imunitar deficitar
- vârsta de peste 65 de ani.
Care este procedura urmată în centrele de evaluare
Persoanele infectate cu COVID-19 se vor prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, conform Ministerului
Pacientului i se măsoară temperatura, saturația de oxigen, i se ia tensiunea și i se evaluează simptomele. Se poate face și o radiografie pentru a vedea dacă există afectare pulmonară.
Ulterior, un medic va stabili schema de tratament, iar în centrele de evaluare vor putea fi date inclusiv antivirale, medicamente care până acum erau disponibile doar în spitale.
Persoanele vaccinate trebuie să stea șapte zile în izolare, iar cele nevaccinate trebuie să stea 10 zile.
Foarte important de știut- în măsura în care simptomele pe care le avem în perioada izolării la domiciliu se agravează, trebuie să sunăm la 112 sau să mergem la o cameră de gardă pentru a primi la timp tratamentul adecvat.
Ce trebuie să faci dacă ai simptome de COVID-19
1. Sunați medicul de familie.
2. Testați-vă la medicul de familie/laborator privat/farmacie/112/UPU
Pentru simptome minore/medii:
- Monitorizare medic de familie (pacienți fără factori de risc)
- Evaluare în centrele speciale (pacienți cu cel puțin doi factori de risc)
Factorii de risc COVID-19
- boli cardiovasculare
- diabet zaharat tip 1 și 2
- obezitate
- boli respiratorii cronice
- insuficiență renală cronică
- hepatopatii cronice
- imunodepresii semnificative
- transplant de organ sau de celule stem
- vârsta peste 65 de ani
Procedurile respectate în centrele de evaluare
- evaluare simptome
- puls arterial
- saturație oxigen
- tensiune arterială
- temperatură
- greutate
- identificarea factorilor de risc
- evaluare imagistică
- analize de laborator
- stabilirea schemei de tratament/ internării
Pentru simptome grave, sunați la 112 sau mergeți la camera de gardă.
Lista noilor centre va fi postată pe site-ul Ministerului Sănătății. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a declarat, la începutul anului, că va fi pusă la dispoziție și o hartă interactivă pe care vor fi indicate toate centrele de testare.
Ce simptome trebuie să urmăriți în izolare
- Măsurați-vă periodic temperatura și fiți atenți dacă depășește 37 de grade
- Măsurați-vă nivelul de oxigen din sânge cu un pulsoximetru. O saturație normală este de 95- 99%. Dacă scade la 93 sau sub această valoare, solicitați ajutorul medicului
- Dacă aveți probleme cu respirația sau dacă aveți orice simptom care vă îngrijorează, consultați imediat un medic