Cea mai bună rețetă de cornuri cu ciocolată de post: Cine a inventat prima dată croissantul

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 03 apr 2024, 11:10

Cea mai bună rețetă de cornuri cu ciocolată de post

Sursa: pexels.com

Pentru cei care iubesc dulcele, iată cea mai bună rețetă de corn cu ciocolată de post.

Este perioada Postului Paștelui, iar tot mai multe persoane care iubesc dulcele caută diverse rețete care să le stăpânească pofta fără să le afecteze partea spirituală. Iată una dintre cele mai bune rețete de post – corn cu ciocolată.

Care este istoria croissantului

Croissantul, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite produse de patiserie din lume, este înconjurat de o istorie extrem de disputată. În mod tradițional, acest deliciu este atribuit tradiției patiseriei franceze, fiind considerat o minunăție gastronomică, pufoasă și bine crescută, adesea servită alături de cafea sau ceai și umplută cu brânză, dulceață, ciocolată sau cremă de vanilie, fiind un element frecvent al micului dejun, însoțit de fructe proaspete.

Primele legende legate de originea croissantului datează de la asediul Vienei din 1683 de către turci. Se spune că un patiser care lucra până târziu într-una dintre nopțile de asediu a auzit turcii încercând să sape un tunel sub zidurile bine apărate ale cetății.

Acesta a alertat straja orașului, care a reușit să prevină atacul și să îi respingă pe asaltatori. Inspirat de forma simbolică a semilunii, asociată turcilor, patiserul a creat un produs de patiserie din aluat foietaj în formă de semilună pentru a comemora victoria. Această legendă a fost transmisă de-a lungul anilor, uneori cu Viena, alteori cu Budapesta ca loc de origine al croissantului. Cea mai cunoscută versiune rămâne însă legenda legată de bătălia de la zidurile Vienei.

Specialiștii în gastronomie sunt de părere că istoria croissantului începe în Viena în secolul al XVII-lea, după care produsul a migrat rapid în Franța. O altă legendă populară o implică pe Maria Antoaneta, principesa de origine austriacă căsătorită cu regele Franței, Ludovic al XVI-lea. Se spune că ea a fost cea care a introdus croissantul în Franța, inspirată de amintirile din copilărie și de gusturile din patria sa natală.

Citește și: Cum se fac cele mai gustoase sarmale de post! Secretul măicuțelor de la Mănăstirea Prislop

O altă variantă a legendei îl are în prim plan pe ofițerul austriac August Zang, care înființează o patiserie la Paris în jurul anului 1839, oferind produse de inspirație vieneză, inclusiv kipfel și brioșe. Această patiserie devine extrem de populară și influențează patiseriile franceze. În timp, kipfel-ul a suferit diverse transformări, devenind cunoscut sub numele de croissant.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Pentru cei care iubesc dulcele, iată cea mai bună rețetă de corn cu ciocolată de post.
[Sursa: pexels.com]

Astăzi, croissantul reprezintă un simbol iconic al gastronomiei franceze, evoluând din brioșele vieneză, păstrându-și forma de semilună și fiind îmbogățit cu aluat foietaj. Chiar și denumirea este de origine franceză, cuvântul "croissant" însemnând "semilună", dar și "corn" (aliment). Acest produs de patiserie rafinat a devenit unul dintre cele mai apreciate și cunoscute elemente ale bucătăriei internaționale.

Cea mai bună rețetă de cornuri de ciocolată de post

Pentru persoanele pofticioase, dar care se află în post le prezentăm o rețetă de cornuri cu ciocolată.

Ingrediente cornuri cu ciocolată:

 

  • - 600 de grame de făină
  • - 80 ml ulei (se poate folosi unt vegan)
  • - 100 ml suc de portocale
  • - 120 de grame de zahăr
  • - un plic de drojdie
  • - un plic de zahar vanilat
  • - un praf de sare
  • - 250 de grame ciocolată neagră (pentru patiserie)
  • - 6-8 linguri de smântână vegetală
  • Iată una dintre cele mai bune rețete de post
    [Sursa: pexels.com]

 

Mod de preparare

Făina se cerne, iar peste ea se adaugă sucul portocale și zahărul. În același timp se adaugă drojdia, sarea și esența de vanilie. Ingredientele se amestecă bine, după care se frământă timp de cel puțin 8 minute, iar treptat va fi încorporat și uleiul. Aluatul se așează la dospit, iar vasul se acoperă cu folie alimentară. În acest mod, procesul de dospire va fi unul mai rapid.

Ciocolata cu smântâna vegetală se pun la topit, fie în cuptorul cu microunde, fie pe baie de aburi. Se amestecă până când compoziția devine cremoasă, după care aceasta se lasă la răcit.

Citește și: Cea mai delicioasă mâncare de post. Rețeta simplă de spanac cu orez

După 30 de minute, aluatul își va dubla volumul, iar cornurile cu ciocolată sau gem se pot forma. Se întinde o foaie cu grosimea de 3-3,5 centimetri și se taie cu ajutorul unei farfurii o formă rotundă. Aceasta se secționează în patru părți egale. În mijlocul acestora se așează crema de ciocolată și se modelează cornurile. Se așează într-o tavă tapetată cu făină și se coc timp de 25-30 de minute.