Cea mai puternică rugăciune rostită de însuși Arsenie Boca

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 22 iul 2022, 10:00

Părintele Arsenie Boca a lăsat în urma sa o rugăciune extrem de puternică, rostită chiar de el, împotriva bolilor și a blestemelor. Dacă o veți citi în fiecare zi, veți fi ferit de necazuri.

Arsenie Boca a fost teolog și artist plastic, dar și stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, și apoi la Mănăstirea Prislop. În ultimii ani, Părintele a devenit una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Bisericii Ortodoxe. Rugăciunile lui Arsenie Boca sunt extrem de puternice și vă ajută atunci când aveți diferite probleme. 

Rugăciunea lui Arsenie Boca vă scapă de boli și de blesteme

Părintele Arsenie Boca obișnuia să spună în fiecare zi o rugăciune, cu ajutorul căreia primea binecuvântarea Domnului și îi ajuta pe oameni să scape de boli grave, dar și de blesteme. 

Dacă vreți să fiți ferit de necazuri, puteți să citiți zilnic această rugăciune.

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin".

Cine a fost părintele Arsenie Boca

Înainte de a se călugări, Părintele Arsenie Boca se numea Zian-Vălean Boca. A fost născut pe data de 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în judeţul Hunedoara.

Tatăl său, Iosif-Petru, era cizmar, iar mama sa, Cristina, era casnică. Încă de la o vârstă fragedă, Părintele a dat dovadă de iubire de Dumnezeu și de dorința de a studia tot ce avea legătură cu religia. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"

Tocmai de aceea, colegii pe care i-a avut în liceu îl numeau ”Sfântul”. Chiar dacă și-ar fi dorit să devină aviator, Arsenie Boca nu a avut bani să studieze în București, astfel că a decis să meargă la Facultatea de Teologie din Sibiu. 

După ce a terminat studiile, s-a înscris și la Academia de Arte Frumoase din București, unde a studiat pictura. În același timp, Arsenie Boca s-a ocupat să învețe și medicină. 

Apoi, a fost hirotonit diacon și a locuit, timp de câteva luni, la Muntele Athos. În 1939 a revenit în țară și s-a călugărit, primind astfel numele de ”Arsenie”. 

A ajuns stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, unde în timpul războiului a ajutat o mulțime de oameni, care veneau la el să-și spună supărările. După câțiva ani, în 1943, autoritățile au auzit de Arsenie Boca și l-au bănuit imediat că ar fi legionar. 

A fost arestat în 1945, eliberat după câteva săptămâni, și întemnițat din nou în 1948. După ce a scăpat de închisoare, s-a dus la Mănăstirea Prislop, iar oamenii l-au urmat și acolo. Peste 3.000 de pelerini veneau să-i ceară sfatul Părintelui. 

Autoritățile l-au arestat din nou, în 1951, pentru un an de zile, timp în care a făcut muncă silnică la Canal. A revenit la Mănăstirea Prislop, iar oamenii l-au căutat în continuare. 

Urmărit în permanență de Securitate, Părintele a fost din nou arestat și din nou eliberat. În 1959, Mănăstirea Prislop devine cămin de bătrâni, după ce călugării au fost dați afară de acolo. 

Arsenie Boca nu a mai avut voie să țină slujbe, a fost obligat să-și radă barbă și să nu mai poarte haine de călugăr. S-a angajat pictor la atelierele Patriarhiei și a realizat mai multe lucrări la diferite biserici din țară. 

În 1984, s-a retras în Sinaia, la chilia sa, unde s-a și stins din viață, de altfel, pe 28 noiembrie 1989, când avea 79 de ani. 

A fost înmormântat pe 4 decembrie, la Mănăstirea Prislop, așa cum și-a dorit, iar locul său de veci a devenit loc de pelerinaj și rugăciune.