Competitia din aceasta editie a emisiunii “ Cei 7 ani de acasa ” se duce intre doua familii foarte asemanatoare la prima vedere. Ai spune ca totul este in regula in casa, in ambele cazuri, pornind de la devotamentul parintilor pentru copii si pana la metodele pe care acestia le aplica in viata de zi cu zi pentru ca micutii lor sa se dezvolte armonios. Dar Irina Petrea, pedagogul de la “ Cei 7 ani de acasa ” detecteaza inca din primele moment fisurile in comportamentul si educatia micutilor.
Familiile concurente
Familia Constantin, din Bucuresti, are doi copii, o fetita de aproape de 3 ani si un baiat de patru ani si jumatate. Pentru Constantin Marian (36 de ani), de profesie tipograf, educarea copiilor este prioritara, dar Gabriela (34 de ani), sotia lui este cea implicata activ in cresterea si supravegherea acestora.In
Familia Francu din satul Valea Putnei, Suceava, are un singur copil, Matei (2 ani), care le capteaza intreaga atentie celor doi soti, Laura (25 de ani) si Valentin (31 de ani). Aproierea dintre Laura si fiul ei s-a produs cu adevarat abia la 7-8 luni de la nastere, dupa ce tanara mama si-a revenit dintr-o depresie postnatala. Acum Matei este un copil energic si foarte voluntar, care nu accepta sa i se spuna “Nu” si face numai ceea ceea ce isi doreste. Baiatul este o adevarata provocare pentru cei doi parinti, dar si pentru pedagogul Irina Petrea, care va incerca sa normalizeze situatia in familia Francu.
Nu ratati “ Cei 7 ani de acasa ”, o emisiunea educativa, cu Irina Petrea, in fiecare duminica, de la 22.00,
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii