”Cel mai des auzeam de la mama că vrea să se sinucidă” Pierderea fratelui mai mare a dus la deteriorarea familiei și la maturizarea rapidă a coregrafului. Se mai teme Emil Rengle de moarte

Autor: Madalina Maftei
Actualizat: 24 nov 2023, 03:50

Emil Rengle, îndrăgitul coregraf, invitat la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, a vorbit deschis despre un episod negru din viața sa, care a dus a deteriorarea relației dintre părinții săi.

Emil Rengle are o poveste de viață impresionantă, deși era cunoscut ca dansator înfocat, în 2018 a devenit cunoscut dansând pe tocuri și câștigând un prestigios show de talente și astfel a reușit să își cultive talentul și libertatea de exprimare, influențând pozitiv o generație întreagă. În ciuda succesului de care se bucură astăzi, coregraful are în spate un trecut care l-a marcat profund. Emil Rengle a vorbit la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”  despre ce înseamnă pentru el moartea și cu i-a fost marcată copilăria de gândurile suicidare pe care le avea mama sa.

Ce înseamnă moartea pentru Emil Rengle?

Chiar dacă mama este persoana de care a fost cel mai apropiat, Emil Rengle a avut o copilărie grea, marcată de gândurile suicidare ale mamei sale. 

Înainte ca coregraful să vină pe lume, fratele său a încetat din viață, acesta a fost și primul pas care a dus la deteriorarea relației dintre părinții săi.

Pe când Emil avea 7-8 ani, singurele vorbe pe care le auzea de la mama sa erau acelea că vrea să se sinucidă.

Citește și: Emil Rengle, duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Acum, ajuns un dansator de succes, dar și un bărbat foarte matur, Emil Rengle a răspuns la prima întrebarea roșie din această seară, mai exact, ce înseamnă moartea pentru el.

”Acum, un proces natural prin care o să trecem cu toții, toți vom ajunge acolo, toți vom muri. A trebuit să înțeleg de foarte devreme, să mă maturizez foarte devreme și să mă obișnuiesc cu această idee, inevitabil vom muri și oamenii dragi nouă vor dispărea la un moment dat, indiferent de cauză.

Nu-mi este frică de moarte, nu-mi este frică de moartea apropiaților mei. Încerc să mă bucur cât pot de mult de ceea ce am, de cei dragi, atâta timp cât îi am lângă mine(...) Fiecare familie are greutățile sale și se lovește de anumite probleme, asta a fost una dintre problemele cu care familia mea s-a confruntat și s-a descurcat cu ea cum a putut”, a dezvăluit Emil Rengle, la 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Citește și: Emil Rengle: cel mai bine cotat coregraf din România. Pasiunea sa pentru dans a fost transformată într-o carieră de succes