Cele 4 situații în care Rusia ar declanșa un atac nuclear! Putin a stârnit panică în întreaga lume prin plasarea forțelor de descurajare în alertă maximă

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 01 dec 2022, 05:00

Poate Putin lansa un atac nuclear?

Sursa: colaj PixaBay

Ordinul lui Vladimir Putin de a fi plasate în alertă maximă forțele de descurajare ruse a stârnit panică în lume. Poate Putin declanșa un atac nuclear?

Putin a ordonat armatei ruse ca forțele de descurajare să fie plasate în alertă maximă. Ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu, a anunțat că ordinul lui Putin a și fost pus în aplicare.

“Flotele de Nord și Pacific și Comandamentul Aviației cu rază lungă de acțiune au început să îndeplinească serviciul de luptă cu personal întărit“, a declarat luni ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu.

Putin a explicat ordinul dat prin faptul că "Occidentul dă declarații agresive" la adresa Rusiei.

„Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major General al forțelor armate ruse să pună forțele de descurajare ale armatei ruse într-un regim special de serviciu de luptă.

Liderii statelor NATO își permit declarații agresive la adresa țării noastre, de aceea ordon Ministrului Apărării și șefului Statului Major să transfere arsenalul nuclear al Armatei Ruse în stare de alertă ridicată”, a declarat Vladimir Putin într-un discurs televizat.

Citeste si: Vladimir Putin explodează din cauza frustrării față de cum decurge invazia în Ucraina! Violențele s-ar putea dubla

Cele 4 situații în care Rusia ar declanșa un atac nuclear!

În Rusia au fost actualizate „Principiile de Bază ale Politicilor de Stat ale Federației Ruse privind Descurajarea Nucleară” în iunie 2020, documentul fiind aprobat și semnat de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

„Federația Rusă consideră armele nucleare ca fiind exclusiv mijloace de descurajare”, se arată în document.

Iată cele 4 situații în care Rusia ar putea lansa un atac nuclear, potrivit hotnews.ro:

 

  • „primirea unor date de încredere despre o lansare de rachete balistice ce atacă teritoriul Federației Ruse și/sau a aliaților săi;
  • folosirea armelor nucleare și a altor tipuri de arme de distrugere în masă de către un adversar împotriva Federației Ruse și/sau a aliaților săi;
  • atac al unui adversar împotriva unor facilități guvernamentale sau militare critice ale Federației Ruse a căror perturbare ar submina acțiunile forțelor de răspuns nuclear;
  • agresiune împotriva Federației Ruse folosind arme convenționale când însăși existența statului este în pericol”.

Care ar fi obiectivul lui Putin prin amenințarea nucleară

Experții consideră că un atac nuclear al lui Putin este o opțiune puțin probabilă. 

Potrivit lui Matthew Bunn, profesor la Harvard Kennedy School și fost consilier al Biroului pentru Politică Știință și Tehnologie al președintelui Bill Clinton, scopul ar fi descurajarea Statelor Unite și Marii Britanii să intervină militar în războiul pe care Putin îl duce în Ucraina.

„Obiectivul său nu este să aducă lumea la război nuclear”, a spus Paul Hare, lector superior în studii globale la Universitatea din Boston, citat de G4Media.ro. „Obiectivul său este pur și simplu să înghită Ucraina – și să restabilească nu doar (n.r.: puterea) Uniunii Sovietice, ci și Imperiul Țarist”, a mai spus acesta.

Citeste si: Coreea de Nord critică SUA pentru războiul dintre Rusia și Ucraina: „Politica de hegemonie a SUA și a Occidentului, principala cauză a conflictului”