1. Importanta fertilitatii solului in viata plantelor
Solul fertil asigura supravietuirea plantelor, furnizand nutrienti care sustin viata acestora. La randul lor, plantele asigura supravietuirea noastra. Alimentele (nutrientii) pe care toate organismele vii, inclusiv oamenii, trebuie sa le aiba pentru a supravietui, provin imediat sau indirect din plante.
2. Principalele elemente nutritive
La fel precum oamenii, plantele necesita anumite substante nutritive pentru a se dezvolta, reproduce si ramane sanatoase. Performanta unei culturi in domeniul agricol depinde de structura genetica a a soiurilor, de fertilitatea solului, de combaterea bolilor si daunatorilor prin aplicarea de pesticide si de interactiunea cu mediul.
Substantele necesare plantelor pentru a se dezvolta, si obtinute din sol si/sau ingrasaminte, cuprind elemente nutritive importante primare (macronutrienti) si secundare (micronutrienti).
- Macroelemente
Azotul (N), fosforul (P) si potasiul (K) sunt cele mai frecvent necesare intr-un proces de fertilizare a culturilor, fiind elemente esentiale de nutrienti primari.
Azotul este necesar pentru formarea de aminoacizi, proteine, ADN si ARN. Este esential pentru diviziunea celulelor plantelor si vital pentru cresterea acestora.
Fosforul promoveaza formarea timpurie a radacinilor si cresterea acestora si este implicat in fotosinteza, respiratie, stocare si transfer de energie, diviziunea si extinderea celulara.
Potasiul este implicat in metabolismul carbohidratilor si in ruperea si translocarea amidonului. De asemenea, acesta sporeste rezistenta la boli si imbunatateste rezistenta la temperaturi pe timpul iernii.
- Microelemente
Boronul (B), zincul (Zn), cuprul (Cu), manganul (Mn), fierul (Fe), clorura (Cl) si molibdenul (Mo) sunt microelemente ce controleaza absorbtia principalelor substante nutritive, cat si procesele cheie ce iau parte la dezvoltarea plantelor.
Borul este o componenta esentiala pentru formarea peretelui celular si este esentiala pentru germinarea boabelor de polen.
Zincul ajuta la dezvoltarea hormonilor de crestere a plantelor si are rol in reglarea sistemului enzimatic, fiind necesar si pentru producerea de clorofile si formarea de carbohidrati.
Cuprul joaca un rol major in fotosinteza. Acesta imbunatateste aroma fructelor si legumelor si poate ajuta la prevenirea ergotului in cereale.
Manganul ajuta la sinteza clorofilei si creste disponibilitatea pentru fosfor si calciu.
Fierul promoveaza formarea de clorofila si actioneaza ca purtator de oxigen.
Clorul promoveaza sanatatea culturilor si sporeste maturitatea boabelor mici pe anumite soluri.
Molibdenul este necesar pentru a transforma fosfatii anorganici in forme organice si ajuta la nodularea legumelor, in special in solurile acide.
3. Rolul azotului in viata plantelor
Unul dintre cele mai abundente elemente de pe Pamant, azotul, este prezent in celulele tuturor sistemelor vii; fara acesta, nu ar exista viata. Dar, in ciuda abundentei sale, o mare parte a azotului din sol nu este usor disponibila pentru plante.
Exista mai multi factori ce pot limita disponibilitatea acestuia, precum solurile slab aerate si slab mineralizate, ce au continut redus de materii organice.
In plante, este esential pentru reproducerea plantelor, diviziunea celulara si crestere. Este o componenta majora a clorofilei, necesara pentru fotosinteza si pentru formarea aminoacizilor, proteinelor, ADN ului si ARN-ului.
Toate culturile pot fi sensibile la deficitul de azot. Simptomele vizuale includ frunze verzi-galbui, un indiciu a faptului ca fotosinteza este inrautatita. Astfel, culturile cu deficit vor face procesul de maturizare sa fie mai lent si vor rezulta seminte mai mici, avand si o scadere majora la rezistenta fata de boli si daunatori.
Excesul de azot creste productia de clorofira, ducand la crearea unor structuri mai mari de frunze si avand ca o consecinta impiedicarea celorlalte plante din jur sa creasca.
4. Rolul fosforului in viata plantelor
Fosforul este necesar dezvoltarii plantelor pe parcursul intregului ciclu de viata, de la rasaduri pana la maturitate. El joaca un rol cheie in fotosinteza, transferul de energie, in formarea si divizarea celulelor, fiind depozitat in seminte si fructe.
Toate culturile sunt sensibile la deficitul de fosfor datorita capacitatii sale de a se lega cu calciul, aluminiul sau fierul, in functie de pH-ul solului. Astfel, putem observa cum plantele raman in stadii incipiente, cu internoduri scurte si frunze mici, avand o maturizare intarziata.
Frunzele verzi intunecate sunt un alt semn al carentei fosforului.
Excesul de fosfor duce la cresterea buruielor, favorizand un mediu propice pentru fungi, cat si la o incapacitate a plantei de a absorbi zincul si fierul, ceea ce se observa prin inalbirea tesutului vegetal si ingalbenirea frunzelor.
5. Rolul potasiului in viata plantelor
Potasiul functioneaza ca un regulator in celulele unei plante, imbunatatind calitatea generala si rezistenta culturii. El ajuta la fotosinteza si la functionarea clorofilei, la formarea si translocarea amidonului, zaharurilor si grasimilor, sprijinind actiunile enzimatice si formarea de proteine.
Acest macronutrient ajuta, de asemenea, la formarea plantelor puternice prin constituirea celulozei, regland presiunea interna a celulelor si mentinand echilibrul apei in celule, sporand toleranta la seceta.
Deficitul de potasiu se resimte mai ales la inceputul sezonului rece sau in conditiile de seceta. Solul compact este, de asemenea, mai predispus la inducerea acestei deficente. Ea se prezinta cu frunze ingalbenite, radacini slab dezvoltate, tulpini slabite si seminte si fructe defecte.
Excesul de potasiu poate indica un sol dens in lut, care capteaza mineralul si ii permite sa construiasca niveluri foarte concentrate. Cu toate acestea, excesul de potasiu nu reprezinta o dauna directa pentru plante, ci duce doar la simptome cauzate de deficenta altor nutrienti care nu mai pot fi asimilati datorita excesului acestuia.
6. Metode de fertilizare
Fertilizarea organica (compost, mranita, gunoi de grajd)
Ingrasamintele organice cuprind o varietate de materiale derivate din plante, care variaza de la materiale vegetale proaspete sau uscate pana la gunoiul de grajd si subproduse agricole. Continutul de azot si fosfor este adesea substantial de mic in ingrasamintele organice comparativ cu ingrasamintele chimice. Continutul de nutrienti al acestora variaza foarte mult intre materialele sursa, cele biodegradabile fiind surse nutritive cu mult mai bune.
Compostul este un ingrasamant organic ce prezinta un mare avantaj datorita eliberarii lente a substantelor nutritive in sol, timp de mai multi ani, dezvoltand totodata si microbii din pamant care ajuta la cresterea plantelor. El retine, de asemenea, si umiditatea. Procesul de formare a compostului o reprezinta reciclarea materialelor organice cum ar fi frunzele si resturile de legume.
Mranita presupune descompunerea directa a balegarului pentru un timp mai lung, fiind un proces indelungat de fermentare, de 2-3 ani.
Gunoiul de grajd provine de la vaca, oaie, pasari de curte si cai. Fiind cunoscut ca ingrasamant „complet”, are o multime de materie organica, dar un continut scazut de nutrienti. Ele sunt cele mai valoroase, dar nu trebuie folosite cele proaspete, caci pot arde plantele.
Fertilizarea chimica
Un ingrasamant chimic este definit ca orice material anorganic de origine total sau partial sintetica, care este adaugat in sol pentru a sustine cresterea plantelor.
Exemple comune de ingrasaminte chimice sunt azotatul de amoniu si de potasiu, nitratul de calciu, clorura de potasiu, ureea si sulfatul de amoniu si de potasiu. Utilizarea acestora imbunatateste sanatatea si productivitatea solului, cresc abundenta organismelor solului si a micronutrientilor.
Dar exista ingrasaminte artificiale care contin acizi, cum ar fi acidul sulfuric si acidul clorhidric, ce tind sa creasca aciditatea solului, interferand cu dezvoltarea plantelor, ceea ce uneori sporeste sansele de ardere a culturilor si deteriorarea rasadurilor.
