Cele mai gustoase deserturi de weekend la friteuza cu aer cald

Author: Diana Tilă

Dacă vă numărați printre pasionații de bucătărie, atunci înseamnă că vă doriți să vă duceți hobby-ul la următorul nivel constant, nu-i așa? Ei bine, pentru asta suntem noi aici! În rândurile ce urmează ne dorim să vă ajutăm pe această cale prin a vă prezenta câteva rețete minunate de deserturi ce se pot face la friteuza cu aer cald. Acest aparat nu numai că a prins popularitate printre gospodine, dar dispune și de câteva funcții uimitoare care îl fac să fie de nelipsit în orice bucătărie, alaturi de blender vertical si robotul de bucatarie. Așa că, dacă aveți și dumneavoastră acasă un astfel de electrocasnic și vă doriți să îl folosiți la maxim, haideți să aflați ce deserturi uimitoare puteți prepara cu ajutorul său. Să începem!

Friteuza cu aer cald este un aparat electrocasnic la fel de important precum blenderul vertical sau robotul de bucătărie. Acesta s-a remarcat de curând printre toți pasionații de culinar de pretutindeni datorită funcțiilor inteligente cu care vine și ușurința cu care se folosește. Printre cele mai îndrăgite caracteristici ale sale se numără următoarele: funcția on/off automată, alarma ce vă indică timpul de gătire, programele multiple pre-setate pentru diverse preparate și display-ul digital ce vă ajută să navigați ușor prin toate funcțiile. Un astfel de airfryer vă ajută să preparați mâncărurile favorite într-un timp scurt dar și într-un mod sănătos. Pentru a găti ceea ce vă doriți, nu veți mai fi nevoit să folosiți ulei sau alte tipuri de grăsime pentru ca preparatele dumneavoastră să se rumească, ci trebuie doar să lăsați aerul cald să-și facă treaba, lucru ce va duce la rezultate cât mai gustoase. Iar acum că v-am explicat cum funcționează acest aparat și cât de simplu se utilizează, continuăm cu prezentarea rețetelor promise. Așa, veți reuși să vă impresionați familia în fiecare weekend cu câte un desert sănătos, făcut repede și bine. Haideți să vă puneți abilitățile la încercare!

  • Deserturi preparate la friteuză

Printre cele mai fabuloase deserturi pe care le puteți face la friteuza cu aer cald se numără următoarele: negresa, merele coapte, rulourile cu scoțișoară sau pachețelele cu gem. Iată cum le puteți prepara:

1. Negresă

Pentru a face o negresă de vis, pufoasă și aromată, aveți nevoie numai de următoarele ingrediente: 2-3 căni de făină, zahăr alb sau brun după gust, un plic de pudră de cacao, praf de copt, o cană de ulei alături de 500 ml de apă minerală, zahăr vanilat și un praf de sare. Amestecați ingredientele într-un bol încăpător iar la final, puneți compoziția în sertarul tapetat cu hârtie de copt al friteuzei. Dacă vă doriți ca negresa dumneavoastră să aibă și puțină personalitate, puteți adăuga și o mână de nuci tăiate deasupra. La final, după ce setați programul potrivit la airfryer, veți obține un desert atât de aerat și aromat încât veți vrea să vă lăudați cu el tuturor.

2. Mere coapte

Dacă ciocolata nu vă este pe plac, avem pentru dumneavoastră și un desert clasic. Puteți încerca și merele coapte, un preparat perfect pentru iarnă ce, cu siguranță, vă va încălzi sufletul. Tot ce trebuie să faceți este să alegeți merele preferate, roșii sau galbene, să le tăiați în jumătate și să le scoateți semințele, apoi să adăugați deasupra puțin zahăr brun pentru caramelizare, un praf de scoțișoară și esență de vanilie. Dacă vă doriți ca acest preparat să aibă și un „crunch” specific, atunci mai puteți pune deasupra și câțiva fulgi crocanți de ovăz sau nuci pisate, alături de un cubuleț de unt. Puneți apoi merele la copt în friteuză pentru maxim 30 de minute, și bucurați-vă la final de cele mai aromate mere pe care le-ați încercat vreodată.

3. Rulouri cu scorțișoară

Acest desert vă va face să vă simțiți de parcă mâncați un norișor pufos, plin de arome. Tot ce aveți nevoie sunt următoarele: un pachet de aluat gata preparat, unt nesărat pentru gătit, zahăr brun și scorțișoară. Pentru a obține clasicele rulouri, întindeți aluatul pregătit pe masă, peste care adăugați untul la temperatura camerei și praful de scoțișoară, după gust. Deasupra, pentru caramelizarea desertului și obținerea unei arome imbatabile, presărați și puțin zahăr brun. La final, doar rulați cu grijă aluatul și tăiați rotițe de grosimea a două degete. Întindeți-le cu grijă în sertarul airfryer-ului, setați timer-ul la 30 de minute și gata. Ați obținut unul dintre cele mai rapide și gustoase deserturi de weekend!

4. Pachețele cu gem

Și nu în ultimul rând, iată-ne ajunși la al patrulea desert din acest articol. Pentru pachețelele cu gem veți avea nevoie de un aluat de patiserie și fructele preferate. Noi vă recomandăm să încercați afinele sau căpșunele, pentru cel mai bun rezultat. Spălați bine fructele și puneți-le într-o oală. Deasupra, presărați puțin zahăr alb după gust și lăsați să fiarbă pentru câteva minute la foc mediu. Amestecați constant, pentru ca gemul dumneavoastră să nu se prindă de oală. Întindeți apoi aluatul de patiserie pe masă și tăiați din acesta câteva pătrate spațioase. Adăugați pe fiecare jumătate de pătrat gemul fresh și câteva felii subțiri de unt apoi trageți peste restul foii de aluat rămasă goală. Sigilați pachețelele presând ușor marginile cu furculița. Tot ce vă rămâne de făcut este să le puneți la copt în friteuza cu aer cald și apoi să vă bucurați de un desert gustos și sănătos alături de cei dragi.

Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a inspirat să creați cele mai interesante rețete de sezon cu ajutorul airfryer-ului. Pentru și mai multă inspirație, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim happy cooking!