Încă de la nașterea unui copil, părinții primesc un ajutor din partea statului pentru creșterea acestuia. În România, valoarea alocației a fost majorată la începutul anului 2024, astfel încât să varieze potrivit ratei inflației, însă cu toate acestea, țara noastră oferă una dintre cele mai mici alocații pentru creșterea unui copil, comparativ cu alte țări din Europa. Iată ce alocație primesc copiii din alte țări europene.
Cele mai mari alocații din Europa
În România, părinții primesc 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale și 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani, dar și pentru cei mici până la vârsta de 2 ani, sume ce poziționează țara noastră pe ultimele poziții ale topului alocațiilor din Europa, alături de Bulgaria, Polonia sau Slovacia.
În Suedia, copiii primesc alocație din luna în care s-au născut, până în ziua în care împlinesc 16 ani, iar suma pe care statul o oferă nu este una deloc de neglijat. Alocația unui copil din Suedia ajunge la 1.250 de coroane suedeze, aproximativ 580 de lei, în cazul în care copilul face parte dintr-o familie monoparentală, atunci părintele ce are custodia copilului primește suma integrală, în caz contrar, fiecare părinte primește 625 de
Citește și: Alocații majorate pentru copii din februarie 2024! Când se vor vira banii
În Austria, alocația unui copil depinde de vârsta pe care acesta o are, dar și dacă provine dintr-o familie numeroasă sau nu.
În Franța, alocațiile copiilor pot varia între 369 și 403 de euro, în funcție de venitul pe care îl are familia în care se naște copilul, dar și de vârsta pe care o are acesta. Alocația de bază în cazul unei familii cu doi copii din Franța este de 141,99 de euro în cazul familiilor cu venituri de până la 71,174 euro. În Olanda, statul nu oferă alocație copilului în funcție de veniturile părinților acestuia, iar plata acesteia se realizează la finalul fiecărui trimestru. Copiii ce au până în 5 ani vor primi o alocație de 221 de euro, urmând ca aceasta să crească între vârsta de 6 și 11 ani la 269 de euro. Adolescenții cu vârstele cuprinse între 12 și 17 an primesc alocația de 316 euro, potrivit playtech.ro.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Care este alocația oferită în Germania?
Germania oferă una dintre cele mai mari alocații din Europa, oferind un ajutor de 250 de euro pentru fiecare copil. Astfel, suma pe care o primește un părinte poate varia de la 250 de euro la 1.250 de euro pentru 5 copii. Părinții ce nu au venituri foarte mari vor primi un supliment financiar din partea statului, astfel încât să ajute la o bună creștere a copilului.
La începutul anului 2024, acest supliment financiar a crescut semnificativ pentru a le veni în ajutor părinților cu venituri mici. Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani a crescut de la 420 euro la 471 euro, în timp ce copiii cu vârste între 7 și 14 ani a crescut cu 42 euro, ajungând la 390 euro. Ajutorul oferit copiilor mai mici de 7 ani a crescut la începutul anului 2024 cu 39 euro, ajungând la 357 euro, potrivit ziarulromanesc.de .