Berguzar Korel și soțul ei, Halit Ergenc, au devenit părinți pentru a treia oară și sunt extrem de fericiți și împliniți de faptul că în sfârșit divinitatea le-a ascultat dorința arzătoare de a avea și o fetiță, pe lângă cei doi băieți minunați. Deși inițial, după nașterea micuței Leyla, celebra actrița a anunțat că totul a decurs bine, recent această a transmis pe contul ei de socializare că cea de-a treia naștere a fost una extrem de complicată și chiar riscantă, însă în prezent atât ea, cât și fetiță să sunt sănătoase și au ajuns cu bine acasă în
Celebra Berguzar Korel, mărturisiri tulburătoare despre cea de-a treia naștere
Actorii Berguzar Korel și Halit Ergenc formează unul dintre cele mai frumoase și reușite cupluri atât în viață reală, cât și pe platourile de filmare, în serialele în care au jucat împreună până acum. Cei doi s-au cunoscut în anul 2006 pe platourile de filmare ale serialului 1001 de nopți, în care au jucat pentru prima dată împreună și atunci s-au îndrăgostit iremediabil.
Anul trecut celebrii actori au devenit părinți pentru a două oară, când a venit pe lume micuțul Han, care le-a umplut inimile de bucurie. Iar la doar câteva luni celebra Berguzar Korel a suprins pe toată lumea cu încă o veste minunată, despre faptul că este din nou însărcinată și așteaptă și o fetiță. Fericirea celor doi actori a atins apogeul deoarece își doreau enorm să aibă și o fetiță.
Astfel aceștia au decis să îi aleagă penumele Leyla și au așteptat-o cu mare nerăbdare. Pe 3 noiembrie 2021, Berguzar Korel a adus-o pe lume pe micuța Leyla, însă nu a fost deloc o naștere simplă. După două săptămâni de la naștere, Berguzar Korel a mărturisit pe contul ei de socializare faptul că a trecut prin momente extrem de complicate înainte de a naște și a suferit dureri cumplite.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
"Povestea nașterii Leylei a fost unică din prima până în ultima zi. În ciuda durerilor răsunătoare în timp ce ieșeam din casă, am spus: „Pot să o nasc pe această fată până la 10:00 dimineața”, când am intrat pe ușa spitalului.
Spre sfârșitul celei de-a 40-a săptămâni, medicul meu a spus: „Există un motiv pentru care această fată nu a venit, cordonul ei poate fi scurt”.
Deși au trecut ore și corpul meu a finalizat toate pregătirile pentru sosirea bebelușului, fiica noastră tot nu a venit. După dureroasele 11 ore petrecute în spital, Leyla s-a născut exact așa cum am spus, la 10:00 dimineața, exact așa cum a spus profesorul, cu un șnur scurt care m-a împiedicat măcar să-l țîn în poală și s-a așezat.
în jurul gâtului ei... Se pare că motivul pentru care nu a putut să vină pe lume, în ciuda faptului că totul era pregătit ore în șir, a fost și dezvoltarea occiputului posterior pe lângă cordonul scurt. Așa că față noastră frumoasă a venit privind spre cer!
De ce vă spun asta? Fiecare naștere este diferită, fiecare copil este diferit. În acest proces, nu aveți idei fixe în minte. Atunci când îți alegi medicul, asigură-te că este cineva cu experiență, cu experiență, plin de compasiune, care acordă importanță intimității și, bineînțeles, pune sănătatea bebelușului și a ta mai presus de orice altceva.
Am fost foarte norocoasa, am fost alături de doi oameni excelenți și medici în acest proces. Cu umanitatea lor, importanța pe care o acordă intimității și experiențele lor. Mulțumesc, există. Mi-am născut cei trei copii la @acibademsaglik. Au o echipă grozavă, au avut grijă de noi și de copiii noștri că pe o familie înainte, în timpul și după naștere. Ca și în cazul nașterii lui Han, @marina.akman nu mi-a părăsit nicio clipă mâinile cu compasiunea și profesionalismul ei, mi-a dat mereu putere până în ultima clipă(...) Mii de mulțumiri! Cu dragoste..", a scris Berguzar Korel pe contul ei de Instagram.