Îndrăgita actriță Hande Erçel a cucerit publicul din Turcia și de peste hotare în cei aproape zece ani de experiență pe platourile de filmare, în care a jucat diverse roluri dificile, interpretate magistral, datorită talentului ei incredibil.
Dincolo de naturalețea și de zâmbetul ei superb, celebra Hande Ercel are în suflet o superinta teribilă, de doi ani de zile de când și-a pierdut mama din cauza unei boli necruțătoare.
Celebra actriță Hande Erçel, suferință cumplită după pierderea celei mai dragi persoane din viața sa!
De curând, presă din Turcia a anunțat faptul că atât Hande Ercel cât și iubitul ei Kerem Bursin se află în carantină după ce s-au infectat cu COVID-19.
În anul 2019, Hande Ercel a trecut prin cea mai neagră perioada a viețîi sale, după ce și-a pierdut mama, cea mai dragă persoană din viață să, punctul ei de echilibru și cea mai bună prietenă. Aylin Ercel a decedat pe 10 ianuarie 2019, la vârstă de 47 de ani, din cauza unui cancer teribil. Ieri, când s-au împlinit doi ani de la cumplită tragedie, Hande Ercel a publicat pe contul ei de socializare o imagine în care a apărut alături de mama să și a scris în dreptul pozei că ii este foarte dor de mama sa.
"Un fluture m-a sărutat pe gât. Mi-e foarte dor de ține, mămico", a scris Hande Ercel, potrivit viatacuaromadecafea.com
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii