Îndrăgitul Erkan Petekkaya face parte din generația de aur a actorilor geniali ai Turciei. Cu un talent incredibil, o carisma aparte și o pasiune nebună pentru profesie, celebrul actor s-a remarcat încă de la primele sale aparițîi pe micile ecrane în seriale și filme artistice de mare succes.
Erkan Petekkaya, despre cea mai mare eroare a vieții sale! Cum a luptat împotriva celui mai cumplit viciu!
Cel ce avea să devină unul dintre cei mai apreciați și admirați actori ai Turciei, Erkan Petekkaya s-a născut în anul 1970 în orașul Elazığ din Turcia, într-o familie modestă. Părințîi săi l-au îndrumat încă de pe vremea liceului să urmeze o carieră în domeniul actoriei, pentru a-și fructifica talentul nativ desăvârșit de care dădea dovadă încă de atunci. Astfel, peste ani, Erkan Petekkaya a urmat Facultatea de Teatru în cadrul Universității Anadolu, iar în anul 1998 a primit și primul rol într-un serial de televiziune.
De curând, celebrul actor Erkan Petekkaya a primit trofeul pentru cel mai bun actor de televiziune în cadrul Galei Premiilor Internaționale de Cristal, unde pentru prima dată premiile au fost oferite de un robot.
Erkan a declarat că a consumat alcool, iar presa a speculat la acea vreme faptul că ajunsese într-o situație de criză ce îi amenință carieră. Actorul a spus că și-a dorit enorm să se lase de tot de acest viciu și a apelat la un renumit medic din Rusia, care i-a făcut o injecție după care a dormit 24 de ore, iar la trezire i s-a zis că nu va mai simți nevoia de a bea alcool. Chiar așa s-a și întâmplat însă totul a durat doar șase luni, după care nevoia de alcool a reapărut. Doar că în prezent, Erkan Petekkaya a mărturisit că situația este și mai gravă acum.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
"Dacă beau trei duble de alcool, nu-mi mai amintesc nimic și iese demonul din mine. Spun cuvinte pe care nu le-aș spune în viața mea", a spus Erkan Petekkaya, potrivit viatacuaromadecafea.com