Celil Nalçakan se numără printre cei mai apreciați actori și cântăreți ai momentului în Turcia. În cei peste douăzeci de ani de activitate pe platourile de filmare și pe marile scene, acesta a dovedit un talent desăvârșit, o carismă deosebită și o pasiune nemărginită pentru profesia aleasă. Cel mai recent proiect din care a făcut parte talentatul actor a fost serialul Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Akif Atakul.
Celil Nalçakan din serialul Totul pentru familia mea, emoționat până la lacrimi la petrecerea de logodnă a surorii sale
Publicul din România l-a cunoscut pe Celil Nalçakan în anul 2021, când a jucat în serialul Totul pentru familia, în rolul Akif Atakul, care i-a adus unul dintre cele mai mari succese pe plan profesional.
De curând, renumitul actor și părinții săi au trecut prin emoții uriașe, deoarece sora lui, Esra s-a logodit cu alesul inimii sale. În cadrul petrecerii de logodnă, Celil Nalçakan s-a bucurat pe de o parte să își vadă sora fericită și împlinită, însă s-a și întristat deoarece a simțit că o pierde pe mult iubita lui sora.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Celil Nalçakan, evoluție frumoasă pe plan profesional
Celil Nalçakan s-a născut în anul 1978, în orașul Sivas, din Turcia, unde el și sora lui mai mică au crescut. Aceștia au primit o educație exemplară și strictă din partea părinților, care și-au dorit că aceștia să aibă parte de un viitor stabil pe plan profesional.
Chiar dacă visase încă din copilărie să devină actor și cântăreț, după încheierea liceului, celebrul Celil Nalçakan s-a înscris, la îndemnul părinților săi, la Facultatea de Inginerie Geologică, în cadrul Universității Cumhuriyet din Sivas, pe care a încheiat-o cu succes, însă a realizat că nu va putea să renunțe la marele lui vis și atunci s-a reorientat către Facultatea de Teatru din cadrul aceleași Universități și în cele din urmă a devenit un actor cu drepturi depline și a continuat să cânte în paralel.