Celil Nalçakan a reușit în cei 16 ani de experiență pe platourile de filmare să cucerească publicul din Turcia și de peste hotare cu talentul lui desăvârșit și cu pasiunea pe care o demonstrat-o în fiecare proiect. Deși inițial a intenționat să devină geolog, la îndemnul părinților săi, care își doreau o profesie de seama pentru fiul lor, treptat a realizat că nu poate să renunțe la marea lui pasiune pentru actorie.
Celil Nalçakan, mândru de familia sa! Iată cine sunt cele mai importante și iubite persoane din viața celebrului actor
Născut în anul 1978, în Sivas, Celil Nalçakan a crescut și a primit o educație aleasă alături de sora lui mai mică, Esranur, din partea părinților, care le-au oferit toate condițiile necesare pentru a studia și pentru a
După absolvirea liceului, Celil Nalçakan și-ar fi dorit enorm să studieze actoria, însă la sfatul părinților săi, s-a înscris la Facultatea de Inginerie Geologică, în cadrul Universității Cumhuriyet din Sivas. Însă treptat a realizat că nu poate să renunțe definitiv la marele lui vis de a deveni un actor celebru și atunci a decis să studieze și Facultatea de Teatru în cadrul aceleași universități, pe care a încheiat-o cu succes, obținând mult râvnită
La scurtă vreme Celil Nalçakan a început să joace pe scenă Teatrului de Stat din Sivas, unde peste câțiva ani a fost remarcat de marile case de producție din Turcia și astfel, în anul 2006 a debutat pe platourile de filmare ale producției Silă, cu un prim rol secundar, care i-a deschis drumul către cariera strălucită de astăzi.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Dincolo de viața profesională presărată cu multe reușite de-a lungul celor 16 ani de carieră, Celil Nalçakan este un familist convins. Actorul își iubește enorm părinții și sora și adoră să petreacă timp alături de ei, când nu se face parte din proiecte de amploare.