Producția Totul pentru familia mea a fascinat publicul din Turcia și din străinătate, cu o poveste impresionantă de viață, dar și cu o distribuție excepțională alcătuită din mulți actori celebri și apreciați în lumea întreagă și din tineri actori aflați la început de carieră, însă extrem de talentați și carismatici. Printre tinerele speranțe ale cinematografiei turcești se numără și Nilsu Yilmaz, care a început să joace încă de la vârstă de nouă ani, pe când era doar o copila, iar de atunci a continuat să participe la diverse castinguri, fiind dornică de evoluție în domeniul actoriei.
Cemile din serialul Totul pentru familia, apariție uluitoare dincolo de platourile de filmare
Nilsu Yilmaz s-a născut în anul 2004, în Izmir, într-o familie modestă. Părinții săi, oameni simpli, i-au descoperit încă din copilărie talentul actoricesc și pasiunea pentru teatru și au hotărât să o sprijine pe fiica lor să își îndeplinească visul măreț de a deveni o actriță celebra.
Între timp, Nilsu Yilmaz a studiat la Liceul de Arte Frumoase Pera și în toamna trecută a decis să își continue studiile la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Arte Plastice Mimar Sinan, din Istanbul, pentru a deveni o actriță cu drepturi depline.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În anul 2018, pe când avea doar 14 ani, Nilsu a fost cooptată în distribuția serialului Ufak Tefek Cinayetler, iar doi ani mai târziu, micuța artista a ajuns să joace într-un alt film artistic, intitulat Aşk Tesadüfleri Sever 2, care de asemenea i-a adus mare succes. În același an, Nilsu a jucat și în serialele: Payitaht Abdülhamid și Kırmızı Oda.
Un an mai târziu, a făcut parte din distribuția serialului Kolej, iar în anul 2022 a avut un nou rol secundar în filmul UFO, dar a acceptat să joace și în serialul de