China își exprimă furia față de vizita vicepreședintelui Taiwanului în SUA

Author: Bogdan Frațilă

Vicepreședintele taiwanez William Lai se află într-o scurtă vizită în SUA, înainte de a pleca în Paraguay.

Sursa: PixaBay

Vicepreședintele taiwanez William Lai se află într-o scurtă vizită în SUA, înainte de a pleca în Paraguay.

Vicepreședintele taiwanez William Lai se află într-o scurtă vizită în SUA, înainte de a pleca în Paraguay. China a condamnat această acțiune și l-a numit pe acesta un "scandalagiu".
China și-a exprimat duminică furia față de scurta vizită a vicepreședintelui taiwanez William Lai în SUA- o escală înainte de a merge în Paraguay pentru a participa la o inaugurare prezidențială.
"China urmărește îndeaproape evoluția situației și va lua măsuri ferme și energice pentru a proteja suveranitatea națională și integritatea teritorială", se arată într-o declarație a Ministerului de Externe.


Beijingul l-a catalogat pe Lai- un medic cu studii la Harvard care a subliniat anterior independența Taiwanului- drept un separatist și un "scandalagiu".
"Lai aderă cu încăpățânare la poziția separatistă a independenței Taiwanului și este un scandalagiu până la capăt", se arată într-o declarație a Ministerului chinez de Externe. Acesta a adăugat că China se opune oricăror vizite în SUA ale "separatiștilor independenței Taiwanului".
Lai, care este unul dintre principalii candidați la viitoarele alegeri prezidențiale care vor avea loc în ianuarie 2024, a precizat în timpul campaniei sale că urmărește să mențină status quo-ul și crede
că viitorul Taiwanului ar trebui să fie determinat de poporul său.
Beijingul a promis anterior că va prelua controlul asupra Taiwanului, pe care îl consideră parte a teritoriului său, folosind forța dacă este necesar.

Care sunt planurile lui Lai în SUA

În timpul escalei sale la New York, Lai intenționează să se întâlnească la recepții cu cetățeni taiwanezi care trăiesc în străinătate și să țină un discurs, a relatat agenția de presă Reuters.

Nu se așteaptă ca el să se implice în discuții cu legislatorii americani.
El a fost întâmpinat de susținători care fluturau steaguri pentru a-i ura bun venit și a scris pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, că "așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu prietenii și să participe la programe de tranzit în New York".
El s-a întâlnit cu Hsiao Bi-khim, cel mai înalt reprezentant al Taiwanului în SUA, și cu Ingrid Larson, director general al Institutului American din Taiwan.

Oficialii taiwanezi au declarat că se așteaptă ca China să desfășoare exerciții militare ca răspuns, o acțiune pe care au caracterizat-o ca fiind o manevră de intimidare a alegătorilor înainte de viitoarele alegeri.
Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei- care este responsabil pentru afacerile militare din zona din jurul Taiwanului- a distribuit duminică pe contul său WeChat un videoclip cu exerciții de antrenament cu avioane de luptă.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Beijing si America

Vizita lui Lai coincide cu eforturile Beijingului și Washingtonului de a-și îmbunătăți relațiile, inclusiv cu potențiala vizită a ministrului chinez de externe Wang Yi în SUA, care ar putea deschide calea pentru o întâlnire între președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping mai târziu în cursul anului.


Activitățile militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au intensificat în ultimii ani, cu scopul de a constrânge insula să recunoască suveranitatea Chinei. Această tendință a fost exemplificată în aprilie, când China a efectuat exerciții militare în jurul insulei guvernate democratic, după întâlnirile președintelui taiwanez Tsai Ing-wen cu oficiali americani.

Citește și: Franța presează UE să declare război comercial împotriva Chinei!

Citește și: Berkshire Hathaway a lui Warren Buffett isi vinde toate actiunile TSMC

Citește și: Temerile legate de China amenință să spulbere unitatea G7