CIGHID, orfelinatul groazei, locul in care s-au petrecut orori infioratoare si din care putini dintre copii au reusit sa supravietuiasca: “Am fost trimisi sa murim acolo!”

Duminica, de la ora 17:30, intram, prin intermediul echipei “Asta-i Romania!”, in lagarul de exterminare de la Cighid, judetul Bihor, locul in care s-au petrecut adevarate orori din care putini au reusit sa se salveze. O cunoastem pe Sarmanca, unul dintre putinii supravietuitori din “Lagarul groazei”, cum a fost supranumit.

Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru Persoane cu Handicap, din Cighid, locul in care, in perioada 1987-1990, sute de copii au murit.

Cu totii au purtat asupra lor pecetea ororilor infioratoare la care au fost supusi, dar pentru care nimeni nu a fost, nici pana astazi, tras la raspundere.

Aici si-au gasit sfarsitul sute de copii abandonati si condamnati la moarte, in orfelinatele groazei. Slabanogi, infometati, bolnavi, inghesuiti pe saltele mizerabile in paturi de fier, asa “traiau” peste o suta de copii de toate varstele. In pielea goala, intr-un frig taios, spalati cu furtunul cu apa rece, inchisi in camere intunecate, ca de tortura, copiii isi “traiau” moartea.

Acolo a stat si Sarmanca, acum in varsta de 34 de ani. Aproape jumatate din varsta de acum si-a petrecut-o intre zidurile orfelinatului de la Cighid.

“Imi amintesc toate secventele, cum mureau copiii, cum plangeau, cum strigau pe acolo. nu puteam sa ne aparam, nu puteam sa spunem ce ne doare. Am fost foarte multi, si acum suntem foarte putini care am supravietuit.

Noi am fost trimisi ca sa murim acolo”, spune, cu amaraciune, tanara.

Singura lor vina a fost doar aceea de a se fi nascut in ultimii ani de comunism, intr-un sistem care avea nevoie doar de copii perfect sanatosi, viitorii “oameni noi” si buni de munca. Cei nascuti cu probleme sau nedoriti de familie, ajungeau aici si nu mai ieseau vreodata.

Maria Ardelean, unul dintre cele putinii angajati de la Cighid, care a lucrat ca infirmiera, povesteste cum sub ochii ei se stingeau copiii.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

“Am suportat toate durerile alea care le au suportat copiii aceia. (…) Conditiile erau mizere.

Copiii erau condamnati la moarte!”, spune femeia.

Femeia povesteste cum ajungeau aici copiii din toata tara, cu diagnostice grave, cu handicap sever, declarati irecuperabili de catre comisiile medicale. Era destinatia lor finala. Oricat de grava era starea lor de sanatate, nu erau trimisi niciodata la spital. Mureau lent, unul cate unul, singuri, fara caldura, mancare, medicamente si afectiune.

“(…) Nicio institutie a Statului, in ultimii 30 de ani, nu s-a autosesizat.

(…) Nu imi vine sa cred ca suntem prima insitutie care atrage atentia asupra acestui fenomen, de altfel cunoscut. Sa nu uitam ca printre primele reportaje despre Romania de dupa moartea lui Ceausescu, la televiziunile publice straine, au fost despre acesti copii”, spune Radu Preda, teolog, director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.

Acum, dupa 30 de ani de la tragedie, procurorii trebuie sa ancheteze faptele. La Parchet se afla peste 1.400 de documente, fiind vizate peste 100 de persoane, de la directori pana la femei de serviciu, care au lucrat in trei dintre aceste centre de plasament.

Nu ratati un material cutremurator, in exclusivitate, la “Asta-i Romania!”’, duminica aceasta, de la ora 17:30, la Kanal D.