Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Mina și unde se află moaștele lui?

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 11 nov 2024, 15:17

Sfântul Mare Mucenic Mina

Sursa: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Mina este celebrat la data de 11 noiembrie, fiind consemnat în calendarul ortodox cu o cruce neagră.

Data de 11 noiembrie 2024 are o mare însemnătate pentru creștini, fiind ziua în care este pomenit Sfântul Mare Mucenic Mina. Iată cine a fost Sfântul Mare Mucenic Mina, dar și care este locul sfânt în care se află moaștele acestuia.

Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Mina

Sfântul Mare Mucenic Mina s-a născut în Nakiyos, iar acesta a fost rodul rugăciunilor puternice realizate de părinții săi, Euphemia și Eudoxiu. Cei doi nu puteau să aibă urmași, astfel încât au decis să caute ajutorul Domnului. Euphemia mergea adesea la biserică, rugându-se puternic la cele sfinte pentru a deveni mamă, însă ziua în care minunea avea să se întâmple era chiar în ziua unei sărbători închinate Maicii Domnului. 

Euphemia a văzut numeroși părinții cu copiii lângă ei, moment în care a îngenunchiat în lacrimi în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria, rugându-se la aceasta să îi ofere un copil.

După ce a terminat rugăciunile, Euphemia a auzit dinspre icoană cuvântul „Amin”, moment în care aceasta a înțeles că rugăciunile îi sunt ascultate.

După 9 luni, Euphemia l-a născut pe Sfântul Mare Mucenic Mina, urmând ca acesta să mai aibă o soră și un frate. Sfântul Mare Mucenic Mina erau creștini, motiv pentru care acesta a învățat despre Dumnezeu și toate minunile înfăptuite de acesta. Tatăl Sfântului Mare Mucenic Mina era guvernator militar și s-a stins din viață atunci când Sfântul Mare Mucenic Mina avea 11 ani, urmând ca mama sa să treacă la cele veșnice peste 3 ani, când Sfântul Mare Mucenic Mina avea 14 ani.

Sfântul Mare Mucenic Mina
[Sursa: doxologia.ro]

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sf. Mina 2024: Ce nu ai voie să faci azi pentru a nu îl înfuria pe Sfânt și ce rugăciune este bine să citești

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca o premoniție.”

Sfântul Mare Mucenic Mina s-a refugiat astfel în rugăciune și post, așteptând să împlinească vârsta necesară pentru a urma o carieră militară, asemenea tatălui său. Acesta a fost trimis în Asia Mică, în provincia Frigia, acolo unde la conducere se afla un păgân. Dioclețian a început în anul 303 să persecute creștini, moment în care Sfântul Mare Mucenic Mina  a decis să renunțe la cariera sa militară și să se ascundă în deșert, unde a locuit timp de 5 ani.

Sfântul Mare Mucenic Mina l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul, iar acesta i-a spus să se desprindă de pustietate și să meargă lângă oameni. Acesta a decis să meargă în cetate atunci când a avut loc un mare praznic idolesc, moment în care Sfântul Mare Mucenic Mina a recunoscut în fața tuturor că este creștin. Prefectul Pirrus a ordonat ca Sfântul Mare Mucenic Mina să fie închis în temniță, perioadă în care primea nenumărate oferte pentru a se lepăda de credința sa. Refuzurile sfântului au adus asupra lui chinuri teribile, în final fiind decapitat, potrivit pravila.ro.

Unde se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina?

O mare parte a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Mina se găsesc la București, mai exact la Biserica „Sfântul Mina-Vergu“. Moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina au fost aduse în România în 1874, alături de icoana sa făcătoare de minuni. Aceste moaște au fost achiziționate cu două mii de galbeni de ctitorii ai Bisericii „Sfântul Mina-Vergu“ din București, moaște ce au fost așezate într-o raclă, în biserica înnoită de ei.  

Sfântul Mare Mucenic Mina
[Sursa: doxologia.ro]

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.