Sala de boeuf nu este o rețetă franțuzească cum cred majoritatea, iar inițial aceasta se pregătea din carne de vânat, prepelițe sau crabi.
Cine a inventat salata de boeuf
La români nu există nici o masă festivă fără tradiționala salată de boeuf. Este atât de gustoasă încât nu îți trebuie un motiv real să o prepari. Salata de boeuf nu este o mâncare franțuzească.
Până acum vreo două secole, aristocrații ruși angajau numai bucătari francezi, renumiți pentru îndemânarea şi precizia pe care o aveau în bucătărie. În a doua jumătate a secolului XIX, renumitul chef francez Lucien Olivier a inaugurat Hermitage, un restaurant în mijlocul Moscovei.
Citește și: 3 filme romantice pentru un Revelion în doi
Printre acele ingrediente mai erau adăugate și trufe, piept afumat de rață sau aspic, deoarece rețeta salatei era diferită de la un anotimp la altul. În acele vremuri, maioneza era creată din oțet din vin franțuzesc, muștar şi ulei de măsline. Nici la momentul actual nu se cunoaște rețeta inițială a lui Lucien Olivier, iar fiecare bucătar este liber să încerce orice consideră el că este necesar.
Unul dintre ajutoarele sale, bucătarul Ivan Ivanov, a încercat să fure rețeta şi, profitând de faptul că șeful său a părăsit laboratorul unde obișnuia să pregătească în singurătate condimentele salatei, s-a strecurat înăuntru, notându-şi o parte din ingredientele recunoscute. Acesta a demisionat și s-a angajat la concurență, la Hotel Moskova, încercând să creeze ceva asemănător.
Lucien Olivier a murit în 1883, la 45 de ani, fără a dezvălui ce conținea fabuloasa rețetă, astfel că fiecare bucătar o adaptează după stilul propriu.
Rețeta de salată de boeuf românească
Gospodinele din România sunt inventive atunci când vine vorba de salata de boeuf, acestea folosind nu doar carne de vită ci și de pui sau chiar fără carne.
Această salată poate fi servită ca aperitiv ori drept garnitură pentru fripturi. De asemenea foarte important, la rețeta de salată boeuf, este ca maioneza de casă, dacă o folosiți, să lege ingredientele, nu să le acopere.
Ingrediente pentru salata de boeuf cu carne de vită:
- 400 de grame carne de vită;
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
- 300 de grame mazăre fiartă;
- 12 cartofi;
- 3 morcovi,
- o albitură,
- o țelină mică,
- Castraveți murați şi gogoșari în oțet;
- sare,
- piper;
- o lingură de muștar;
- maioneză după gust.
Mod de preparare:
Cartofii se pun într-un vas la fiert, întregi, în timp ce morcovul, albitura, țelină și carnea se taie bucăți și se adaugă ulterior. Se toarnă apa până la jumătatea vasului, urmând să se mai completeze pe parcursul fierberii. Când legumele și carnea au fiert, se scot și se lasă la răcit. Se taie mărunt și se amestecă în castron cu mazărea, maioneza, muștarul, sarea, cimbrul şi piperul, după gust. Salata se pune la rece pentru cel puțin o oră, după care poate fi servită.
Sursă: libertatea.ro