Cristian Onețiu este antreprenor, investitor, business mentor și autor, iar povestea din spatele succesului său o puteți afla duminică la Kanal D, acolo unde va răspunde celor 40 de întrebări ale lui Denise Rifai, începând cu ora 22:00.
Cine este invitatului lui Denise Rifai
Cristian Onețiu este un antreprenor din Reșița, în vârstă de 44 de ani, ce are o experiență în antreprenoriat de peste 15 ani, timp în care acesta a acumulat o sumă de afaceri de peste 100 de milioane de euro. Începutul său a fost unul anevoios, 4 afaceri pe care le-a deschis au dat faliment, ultima lăsându-l cu datorii de peste 3 miliarde de lei.
Compania ce l-a făcut să fie atât în TOP 500 Forbes și TOP 300 Capital este Cea mai mare companie română din industria de vânzări directe, cu peste 40.000 de distribuitori și peste 100 de milioane de euro cifra de afaceri din 2005 până în prezent. Cunoscutul antreprenor este și autor al cărții ,,Start în antreprenoriat", în care oferă sfaturi legate de pasiunea sa, afacerile.
În carte regăsim cele mai importante lecții de viață pe care el le-a învățat din eșecurile sale, dar mai ales îndrumări pentru cei ce sunt la început de drum în lumea afacerilor.Unele dintre cele mai importante citate ce se regăsesc în cartea lui Cristian Onețiu sunt ,,Când îţi acorzi timpul necesar şi analizezi cu atenţie deciziile cu care te confrunţi, te pui la cârma propriului destin.",
,,Trecutul e plin de lecţii. Unele au fost pentru tine, altele sunt pentru cei ce te urmează!", precum și ,,Dacă nu ai încredere în tine însuţi, poţi ruina o afacere de succes.".Cristian Onețiu este căsătorit cu Florina, femeia ce i-a fost alături în cele mai grele perioade ale vieții sale și împreună au o fetiță superbă.,, După jumătate de an am dat faliment, cu insolvență și executor.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Minunatul cuplu nu își neglijează copilul, deși amândoi sunt implicați în diferite business-uri, atât în țară, cât și în Statele Unite ale Americii, iar secretul este că programul de muncă se termină
la 18:30.,, Întotdeauna la 6.30 suntem acasă. Nu ne programăm ședințe, cursuri, nimic după program sau în weekend. ”Citeste si: Cristian Onețiu CV. Cum a făcut primii pași în antreprenoriat și ce lecție de viață prețuiește cel mai mult
Care a fost cadoul său pentru părinți
Cristian Onețiu a povestit greutatea cu care părinții săi s-au adaptat la noua economie, cea de după revoluție. Când compania a aniversat cifra de vânzări de 50 de milioane de euro, în semn de recunoștință și apreciere, acesta le-a construit părinților o casă lângă fratele său, la Timișoara.
Surpriza a fost atât de neașteptată încât părinții antreprenorului nu au crezut că locuința este a lor până nu și-au văzut numele în acte.,, Până nu au văzut actele că sunt pe numele lor, nu au vrut să creadă și nici să înțeleagă: „Dar de unde aveți voi banii aceștia? Ce ați făcut pentru ei? Care e legătura cu firma și cu banii? E legal?”.
Citeste si: Cristian Onețiu, invitat duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
Sursa: Facebook Cristian Onețiu , onetiu.com, life.ro