Cine e WRS (Andrei Ursu), reprezentantul României la Eurovision 2022! A atras atenția tuturor după ce s-a sărutat cu un bărbat! VIDEO

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 14 dec 2022, 04:05

Andrei Ursu, pe numele lui de scenă WRS, este reprezentantul României la concursul Eurovision 2022. El s-a sărutat cu reprezentantul Israelului la Eurovision.

UPDATE WRS (Andrei Ursu) s-a sărutat cu reprezentantul Israelului la Eurovision 2022

Reprezentantul României la Eurovision, Andrei Ursu (WRS), s-a sărutat cu reprezentantul Israelului la Eurovision 2022, Michael Ben David. 

Imaginile cu cei doi pupându-se pe gură au apărut pe Facebook.

„Mi-ai furat sărutul! Din nou!”, i-a strigat WRS lui Michael Ben David, semn că nu e prima oară când cei doi se pupă pe gură.

Anul acesta ne punem mari speranțe în prezența României în finala Eurovision 2022 și la un loc cât mai sus în finală. WRS are toate șansele la o clasare cât mai sus, cu piesa "Llamame".

WRS (Andrei Ursu) a câștigat Selecția Națională pentru Eurovision 2022 cu piesa "Llamame"

WRS (Andrei Ursu) a câștigat Selecția Națională pentru Eurovision 2022 cu piesa "Llamame", difuzată de TVR.

"Mulţumesc publicului pentru că m-au votat într-un număr atât de mare şi juriului pentru care s-a lăsat convins de momentul meu. Am muncit foarte mult în aceste săptămâni, însă această seară, pentru mine este cireaşa de pe tort, pentru ultimii ani pe care i-am petrecut pe scenă", a declarat WRS, pe numele său real Andrei Ursu, după ce a câștigat Selecția Națională pentru Eurovision 2022.

Cine e WRS (Andrei Ursu), reprezentantul României la Eurovision 2022

WRS, pe numele său real Andrei Ursu, este un cântăreț din Buzău, născut în 1993. 

A participat la mai multe show-uri TV de talente, acolo unde a colaborat cu artiști celebri de la noi din țară, printre care Antonia, Ruby, Andreea Bănică.

Are 29 de ani și și-a început cariera, mai serios, în muzică din 2015 încoace.

Piesa cu care a câștigat Selecția Națională pentru Eurovision 2022, "Llamame", are versuri în limba engleză și este foarte ritmată. Melodia este ceva special, iar WRS are șanse reale la o clasare cât mai sus anul acesta la Eurovision.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Juriul care a ales piesa "Llamame" câștigătoare a Selecției Naționale Eurovision 2022 a fost format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu. Și votul publicului a contat în alegerea câștigătorului.

România va participa în cea de a doua semifinală a concursului Eurovision 2022, programată pentru joi, 12 mai, alături de alte 17 ţări precum Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.

Eurovision 2022 are loc în Italia, după ce formația italiană de rock Maneskin a câștigat concursul Eurovision 2021.

 

 

Citeste si: Finala Eurovision România 2022: 10 piese, în concurs sâmbătă pentru prezența României la Eurovision

Rusia nu participă la ediția de anul acesta a concursului Eurovision

Ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, Rusia nu are dreptul de a participa la concursul Eurovision 2022.

Uniunea europeană de radio şi televiziune (European Broadcasting Corporation- EBU) a anunțat după invazia rusă în Ucraina că niciun reprezentant al Rusiei nu va participa la concursul Eurovision din acest an. Participarea unui artist sau a unei trupe din Rusia la Eurovision „ar compromite competiția muzicală”, anunța EBU, citat de Reuters.

Citeste si: WRS a câştigat Finala Selecției Naționale 2022, cu piesa „Llamame”