Pe 2 octombrie 2024, Kanal D va aduce în atenția telespectatorilor un nou serial de excepție, intitulat „Inimă rebelă”, care va prezența o poveste impresionantă de viață. Producția are o distribuție remarcabilă, din care face parte și renumita actrița Şebnem Hassanisoughi, care interpretează rolul secundar Şebnem Sualp. Dincolo de marea sa iubire pentru actorie, aceasta mai are o pasiune nebănuită pentru muzică.
Cine este actrița care dă viață personajului Şebnem Sualp, din noul serial „Inimă rebelă”
Şebnem Hassanisoughi s-a născut în anul 1985, în Istanbul, într-o familie cu origini mixte, în care tatăl provine din Iran iar mama din Serbia. Aceasta și-a descoperit talentul actoricesc încă din copilărie și s-a orientat către Facultatea de Arte din cadrul Conservatorului din Istanbul și apoi s-a reorientat către Facultatea de Teatru și Artă Dramatică din cadrul Universității Mimar Sinan, unde a absolvit ulterior și un master la Departamentul de Film și Artă Dramatică.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Ambițioasa Sebnem Hassanisoughi a debutat în anul 2008, pe platourile de filmare ale serialului "Dantel", în care deși a avut un rol secundar a jucat impecabil, iar talentul ei a fost remarcat rapid de marile case de producție din Turcia. Aceasta a primit în fiecare an câte un rol important într-un serial de succes și a devenit din ce în ce mai cunoscută și mai apreciată și a început să joace și în filme artistice.
Şebnem Hassanisoughi, pasiune nebănuită pentru muzică
Publicul din România a cunoscut-o pe talentată actrița Şebnem Hassanisoughi încă din anul 2017, când a jucat în serialul Patria mea ești tu, în care a dat viață personajului Eftalya, care i-a adus un succes răsunător și un plus de notorietate.
Dincolo de prima sa dragoste pentru actorie, Şebnem Hassanisoughi mai are o pasiune imensă pentru muzică. Aceasta a studiat Canto, în cadrul Conservatorului de Stat din Istanbul și apoi a continuat să se perfecționeze în ambele domenii și a reușit să le îmbine cu succes.