Badea Maftei, cel mai longeviv român a trăit cu lapte, brânză și mămăligă, a ajuns în atenția Anei Aslan și a intrat în topul celor mai bătrâni oameni din lume.
Cine a fost Bădia Maftei?
Pe numele său real Maftei Pop, Badea Maftei s-a născut în anul 1804, în Valea Loznii, Sălaj și a murit mult mai târziu, pe data de 15 martie 1952, în Ciubăncuța, un sătuc din județul Cluj.
Acesta deține un posibil record de longevitate, actul său de deces pretinzând că a murit la vârsta de 148 de ani.
Citește și: Rămășițele umane ale unui alpinist dispărut în urmă cu 37 de ani au fost găsite la începutul acestei luni
Deși există dovezi cu privind longevitatea românului nostru, dar şi a altor români, viețile lor nu au fost complet documentate, iar, din acest motiv, ei nu sunt incluși în topul celor mai bătrâni oameni din lume.
Într-un interviu acordat de Ana Aslan, numele lui Maftei Pop a fost menționat de către aceasta. De asemenea, despre el a vorbit și academicianul Constantin Ion Parhon în cartea sa „Biologia vârstelor”, din 1955.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Deși s-a născut în Valea Loznii, județul Sălaj, a decedat 148 de ani mai târziu, pe 15 martie 1952 în Ciubăncuța, comuna Oșoi, pentru că a decis ca la vârsta de 85 de ani să se mute dintr-un sat în altul.
Badea Maftei este considerat cel mai longeviv român
Despre Maftei Pop se cunoaște că nu avea școală și presta munca cu ziua în satul în care a ales să se stabilească. Din cauza că, atunci când era tânăr și a lucrat ca cioban, a omorât din greșală un copil, bărbatul a ales să nu stea într-un singur loc și își schimba domiciliul destul de des.
La Revoluția din 1848, Maftei Pop deja avea 44 de ani, la începerea Primului Război Mondial, bărbatul avea deja peste 100 de ani, iar la Unirea din 1918 avea aproape 115 ani. A prins şi al Doilea Război Mondial, dar şi instalarea comunismului.
Înainte să moară, acesta a fost vizitat de către academicianul Constantin Ion Parhon, care a şi inclus parte din povestea sa în studiul „Biologia Vârstelor”, dar și de către Ana Aslan.
La data examinării, Maftei Pop, care pe atunci avea deja 148 de ani, avea câteva probleme de sănătate: amorțeli la nivelul mâinilor, vedere slăbită, care însă îi permitea distingerea obiectelor şi se apleca cu greutate.
Sursă: gandul.ro