Sâmbătă dimineață au fost descoperite rămășite umane într-o mașină care ardea. Surse din anchetă spun că victima ar fi un cetățean italian, stabilit în județul Giurgiu.
Citește si: El este tatăl din Bacău care și-a aruncat copiii în râu. Marian e de negăsit de anchetatori
Cazul cadavrului găsit incendiat într-o mașină. Cine este victima
La puțin timp după ce știrea a apărut la televizor, o menajeră din județul Giurgiu a alertat autoritățile. Femeia susține că victima din mașina incendiată este un italian în casa căruia lucrează. S-a constatat că mașina incendiată ar fi o Dacie din 2017, înmatriculată în Italia.
Autoritățile române ar fi trimis deja datele omologilor italieni, însă nu s-ar fi primit niciun răspuns.
Mai mult, anchetatorii ar fi fost contactați de un cetățean italian, care a spus, după ce a văzut știrile, că a ajuns la concluzia că persoana decedată din mașină ar fi un cunoscut de-al său, tot cetățean italian, care avea o afacere în județul Giurgiu și despre care știa că folosește o mașină Dacia.
Italianul a mai menționat că bărbatul mort avea o iubită româncă. Mai multe persoane ar fi fost deja audiate.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Expertiza medico-legală ar fi arătat că bărbatul a fost lovit în cap cu un obiect greu și tăios, iar lovitura i-ar fi fost fatală.
Bărbatul a fost ucis și incendiat într-o mașină în Măgurele
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 09:00, un bărbat, care a trecut pe lângă mașina care ardea, a apelat serviciul de urgență 112. După stingerea incendiului, în portbagajul mașinii, au fost descoperite rămășite umane. Surse din anchetă spuneau că ar fi vorba despre o crimă, urmată de tranșare și incendiere. Se pare că o lovitură puternică la nivelul capului ar fi provocat decesul persoanei.
Făptașii au luat plăcuțele cu numărul de înmatriculare, au îmbibat mașina cu combustibil, după care i-au dat foc. Însă, aceștia nu au luat în calcul faptul că seria de șasiu nu poate fi mistuită de flăcări. Așa au aflat polițiștii că autoturismul a fost înmatriculat în Italia, în urmă cu 5 ani și aparține unei firme.
Lângă câmpul pe care a fost incendiată mașina se află o zonă de case împânzite de camere de supraveghere. De aici procurorii criminaliști au ridicat zeci de imagini in care se observă doi tineri suspecți.
Tinerii sunt surprinși la 5 dimineața venind dinspre zona câmpului, in timp ce de pe câmp începe să se zărească fum. Cei doi au mers către șoseaua principală din Măgurele, șoseaua care duce către București.
Autoritățile iau in calcul și varianta să existe încă un complice, care să îi fi așteptat pe cei doi, cu o altă mașină, pe șoseaua principală.