Miliardarul rus Alexey Mordashov, despre care se crede că este cel mai bogat om din Rusia, a demisionat miercuri din Consiliul de Supraveghere al agenției de turism TUI. Deși este principal acţionar, sancțiunile impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei îl afectează și pe el.
Alexey Mordashov, cel mai bogat om din Rusia, a demisionat de la TUI din cauza sancțiunilor impuse de UE împotriva Rusiei
Alexey Mordashov, în vârstă de 56 de ani, deține o avere netă de peste 21 de miliarde de dolari şi peste o treime din acţiunile TUI, după ce a investit capital în primele luni ale pandemiei de COVID-19.
TUI a precizat că rolul sancţiunilor UE este de a nu-i permite lui Mordashov să încaseze bani sau să facă profit din investiția sa în grup.
Grupul TUI a mai precizat că hotărârea miliardarului nu va afecta negativ nici compania, nici clienţii, nici angajaţii.
Alexey Mordashov este cel mai bogat om din Rusia, provine dintr-un loc modest, iar părinții lui au fost lucrători la o moară din oraşul Cherepovets. Totuși, a reuşit să devină directorul executiv al celei mai cunoscute companii siderurgice şi miniere din Rusia, Severstal.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Severstal a postat informaţii care explică modul în care unele dintre produsele sale sunt folosite la fabricarea echipamentelor de apărare ruseşti, inclusiv a vehiculelor blindate. Mordashov conduce compania privată de investiții, Severgroup.
„Domnul Mordashov este acţionar al agenţiei Tui de aproape 15 ani şi deţine aproximativ o treime din compania noastră de când a susţinut-o financiar în timpul crizei de coronavirus”, a declarat şeful TUI Fritz Joussen, într-un mesaj adresat personalului.
În 2021, Alexey Mordashov a pierdut un loc în topul celor mai bogaţi 50 de oameni din lume, conform listei de miliardari a revistei Forbes. La vremea respectivă, acesta deținea o aere netă era estimată la 29,1 miliarde de dolari.