Cine este criminalul în serie din California, suspectat de poliția din SUA că este „în misiune”. Bărbatul a ucis șase persoane până acum

Autor: Lavinia Medrea

 Bărbatul a ucis șase persoane și a rănit încă una, până acum

Sursa: Stockton Police Department

Un ucigaș în serie din California este suspectat de poliția americană că ar fi „în misiune”, după ce a ucis șase bărbați și a rănit o femeie.

„Nu știm care este motivul (n.r.: crimelor). Ceea ce credem este că se află într-o misiune”, a declarat șeful poliției din Stockton, Stanley McFadden. Bărvatul a comis prima crimă prin împușcare în Oakland, în aprilie 2021. Câteva zile mai târziu, o femeie a fost rănită de același criminal în Stockton.

Cine este criminalul în serie suspectat de poliția americană că s-ar afla „în misiune”

O avalanșă de cinci crime a avut loc în Stockton între 8 iulie- 27 septembrie, toate pe o rază de câțiva kilometri pătrați, a declarat poliția.

„Nu am absolut niciun răspuns cu privire la motivul pentru care acel pistol a stat latent timp de peste 400 de zile”, a declarat șeful poliției, referindu-se la pauza dintre împușcăturile din aprilie 2021 și primul caz din această vară.

Citeste si: Polițistă din Cernăuți, ucisă de un pedofil! Taisia Tatarin avea doar 22 de ani

Autoritățile au anunțat săptămâna trecută că cinci bărbați din Stockton au fost prinși într-o ambuscadă și împușcați mortal, în întuneric.

Luni, poliția a declarat că cele două cazuri de anul trecut au fost legate de aceste crime. Poliția caută o persoană de interes în legătură cu crimele.

Bărbatul în cauză apare pe înregistrări video la mai multe dintre scenele crimelor, dar nicio dovadă nu o leagă direct de crime, a declarat șeful McFadden. Acesta a mai precizat că unele dintre victime erau persoane fără adăpost. De asemenea, se oferp o recompensă de 192.000 de dolari pentru informații suplimentare.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cum a supraviețuit femeia rănită de criminalul în serie

Femeia care a supraviețuit atacului a declarat poliției că se afla în interiorul cortului ei în primele ore ale zilei de 16 aprilie 2021, când a auzit pe cineva plimbându-se afară. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a ieșit și a observat pe cineva ținând în mână o armă. Suspectul a tras mai multe focuri, rănind-o, dar victima s-a îndreptat spre atacator în legitimă apărare, a declarat șeful Poliției, criminalul lăsând, ulterior, arma jos.

Primul bărbat ucis a fost Juan Vasquez Serrano, în vârstă de 39 de ani, în Oakland, la 10 aprilie 2021. A fost împușcat de mai multe ori, potrivit biroului legistului din comitatul Alameda. Nu s-a știut din orima dacă era singur când a fost ucis.

În Stockton, niciunul dintre bărbați nu a fost jefuit sau bătut înainte de a fi ucis și nu păreau să se cunoască între ei, a declarat ofițerul de poliție din Stockton Joseph Silva.

De asemenea, împușcăturile nu par să aibă legătură cu bandele sau cu drogurile.

Citeste si: Crimă îngrozitoare în Argeș- 5 persoane, ucise, între care și un copil de 5 ani- Cine este agresorul- Detalii șocante

Biroul medicului legist din comitatul San Joaquin a identificat victimele ca fiind următoarele: Paul Yaw, ucis pe 8 iulie, Salvador Debudey Jr., ucis pe 11 august, Jonathan Hernandez Rodriguez, ucis pe 30 august, Juan Cruz, ucis pe 21 septembrie și Lawrence Lopez Sr, ucis pe 27 septembrie, într-o zonă rezidențială situată la nord de centrul orașului.

Ofițerul Silva a confirmat că cele cinci crime au fost legate între ele prin probele balistice și imagini disponibile, iar toți cei cinci bărbați au fost împușcați cu un pistol, deși nu era clar dacă a fost folosită aceeași armă de fiecare dată.