Denis Repka, un cunoscut om de afaceri din Baia Mare, și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier. Denis Repka, fondatorul companiei Repka Electronics și administrator al unui post de radio, a devenit celebru după ce a făcut parte din echipa de campanie a fostului președinte american, Donald Trump.
Un cunoscut afacerist din România și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier
Accidentul s-a petrecut vineri dimineață, când Denis Repka se afla pe motocicleta sa, notează Spynews. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Maramureș, un apel la numărul unic de urgență 112 a anunțat implicarea unui motociclist într-un accident grav pe DJ 109F.
Echipajele de prim ajutor SMURD și cel de Terapie Intensivă Mobilă au fost trimise la fața locului, iar un elicopter SMURD a fost mobilizat pentru a interveni de urgență. La sosirea primului echipaj medical, Denis Repka se afla deja în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, inclusiv resuscitarea, cunoscutul om de afaceri a fost declarat decedat la locul accidentului. ISU Maramureș a confirmat decesul în urma leziunilor suferite.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
"Poliția municipiului Sighet Marmației a fost solicitată să intervină la un accident de circulație produs pe DJ 109 F. Primele verificări efectuate au relevat faptul că un bărbat care conducea o motocicleta, a căzut pe carosabil. Din pacate leziunile suferite au condus la decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei", a transmis IPJ Maramureş, citat de sursa menționată anterior.
Denis Repka ar fi pierdut controlul motocicletei sale
Poliția municipiului Sighet Marmației a intervenit la locul accidentului pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Primele verificări au relevat faptul că Denis Repka, aflat la ghidonul motocicletei sale, a pierdut controlul și a căzut pe carosabil, suferind leziuni fatale. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei, notează sursa menționată anterior.
Citește și: Tragedie în București: Un motociclist de 35 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier
Denis Repka s-a remarcat nu doar prin activitatea sa în mediul de afaceri, ci și prin implicarea sa politică. Fondator al companiei Repka Electronics și administrator al unui post de radio, Denis Repka a fost și membru al staff-ului electoral al fostului președinte american, Donald Trump. Această implicare i-a adus notorietate atât în țară, cât și peste hotare.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Rezultatele necropsiei vor oferi mai multe informații despre cauzele exacte ale decesului.
Sursa foto: Facebook Denis Repka