Ieri dimineață, pe 1 iulie, Dragoș și-a pierdut viața, alături de iubita sa. Băiatul conducea o mașină care, la un moment dat, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Ambii aveau 18 ani, iar tânărul se pare că avea și probleme cu legea.
Accidentul mortal a avut loc în Dolj, în localitatea Dudovicești, în jurul orei 04:40, pe DN 6B. Serviciul Rutier Dolj a fost sesizat pentru a se prezenta la fața locului.
Dragoș era din Craiova, iar iubita sa era din comuna Almaj. Ambii și-au pierdut viața, iar tânăra a fost găsită fără suflare lângă mașină. Serviciul de Medicină Legeală le-a ridicat trupurile neînsuflețite, iar necropsia urmează să fie efectuată. În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în plină desfășurare, pentru a se determina cauza exactă a accidentului, potrivit spynews.ro.
Potrivit stirileprotv.ro, în momentul în care accidentul a fost produs, mașina mergea cu 180 km/h și, după ce s-a răsturnat, s-a oprit la 200 de metri de carosabil. Mai mult decât atât, din cauza faptului că Maria, iubita lui Dragoș, nu purta centura de siguranță, aceasta a fost proiectată prin parbriz.
Citeste si: Accident mortal pe DN 1. O tânără de doar 21 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident devastator
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Trupul său a fost descoperit abia la câteva ore de la accident, după ce un pantof de-al ei a fost descoperit întâmplător. Maria tocmai ce terminase clasa a XI-a cu o medie foarte mare.
„Am aflat cu tristete despre încetarea din viață a tinerei Maria. Este, într-adevăr, un moment de mare tristețe. Media generală de peste 9 de la absolvirea clasei a XI-a spune totul despre atitudinea ei despre învățătura și comportamentul acesteia”, a spus Radu Nicolae, director adjunct al Colegiului la care învăța.
Dragoș a avut probleme cu legea
În urmă cu doi ani, când avea doar 16 ani, Dragoș a condus o mașină, iar momentul a fost imortalizat chiar de către acesta. Tânărul a refuzat să oprească mașina la semnalele polițiștilor, motiv pentru care a fost urmărit de către aceștia prin Craiova.
Conform primelor informații care au fost aflate la acea vreme, relatează spynews.ro, mașina pe care Dragoș o conducea era a părinților. Alături de el, se mai aflau alți doi prieteni. Atunci, un dosar a fost deschis pe numele băiatului pentru conducerea fără permis a unui autovehicul, conform observatornews.ro, relatează spynews.ro.
După ce accidentul din Dolj a avut loc, polițiștii au demarat o anchetă și au sesizat că tânărul avea permis de doar două luni.
Mai mult decât atât, cea mai plauzibilă ipoteză în momentul de față este că accidentul a fost provocat de viteză, deorece oamenii din zonă îl știau ca fiind vitezoman.