Două autoturisme în care se aflau s-au ciocnit frontal, din cauza vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum. Din nefericire, trei persoane și-au pierdut viața.
Cine este femeia care a murit alături de fiica ei de 6 ani, în cumplitul accident din Brăila
Tragedia s-a produs vineri seara, între localitățile Jugureanu și Ulmu, în județul Brăila.
Se pare că un tânăr de 21 de ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu gheață și zăpadă pe anumite porțiuni și a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal o mașină condusă de o tânără, în vârstă de 22 de ani.
În mașina femeii se afla fetița de 6 ani și fratele de 15 ani, potrivit Debrăila.ro.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În urma impactului violent fetița de șase ani, mama ei de 22 ani și un șoferul de 21 de ani care a intrat pe contrasens au murit. Fratele șoferiței de 15 ani a fost rănit grav și se află în stare critică.
La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD pentru acordarea de ajutor medical de specialitate atât șoferilor, cât și celor doi pasageri din autovehiculul condus de femeie.
Ce a declarat Poliția
Șoferul vinovat, decedat și el în urma impactului violent, avea permis de conducere de doar patru luni.
„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Vultureni, în timp ce conducea au autoturism pe DJ 203, dinspre localitatea Ulmu către Jugureanu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil acoperit pe porțiuni cu gheață, ar fi pierdut controlul direcției volanului și a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism ce
„În urma manevrelor de resuscitare efectuate, au declarat decesul femeii, al unei fetițe în vârstă de șase ani și al șoferului în vârstă de 21 de ani. Un tânăr, în vârstă de 15 ani, din localitatea Ulmu, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunțat Poliția Brăila.