Au apărut primele imagini cu chinezoaica în vârstă de 42 de ani, ucisă de propriul iubit, în Voluntari. Potrivit observatornews.ro, bărbatul este și cel care ar fi dat foc unui depozit cu materiale textile din China, deținut de amândoi.
Femeia avea ordin de protecție împotriva presupusului criminal
Cazul a atras atenția polițiștilor datorită circumstanțelor tulburătoare, victima având un ordin de protecție împotriva fostului partener. Aceasta a fost descoperită într-o baltă de sânge, ținând un cuțit în mână, semn că a încercat să se apere. Femeia în vârstă de 42 de ani și presupusul criminal ar fi deținut mai multe standuri cu materiale textile din China.
Citește și: Descoperire macabră în Poiana Vadului: Cadavrul unui bărbat dat dispărut găsit de jandarmii montani
Anchetatorii au aflat că femeia era implicată într-o relație tensionată cu un bărbat de 47 de ani, tot de origine chineză. Aceștia dețineau împreună standuri de haine într-un depozit din apropierea apartamentului victimei, depozit ce a fost incendiat la scurt timp înainte de descoperirea crimei, notează sursa menționată anterior.
Potrivit informațiilor preliminare, individul ar fi incendiat depozitul pentru a se răzbuna pe femeie, după care a comis fapta cumplită.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Veste bună pentru o mulțime de femei din țară! Guvernul oferă ajutor financiar de Crăciun
Fapta a fost descoperită în urma a două apeluri la 112.
Primul, la ora 15:15, raporta un incendiu masiv în depozit. Al doilea apel, făcut la scurt timp după, anunța moartea unei femei în apartamentul său din apropierea locului incendiului. La sosirea echipajelor, anchetatorii au observat urme de sânge și pași care ieșeau din cameră, indicii ce au dus imediat la suspect.Bărbatul a fost prins de polițiști în această dimineață
Polițiștii au reținut individul în cursul dimineții, la câteva ore de la comiterea crimei, într-o localitate din județul Ialomița.
"Și afară și în casă, aveau mereu problemele astea. Acum ceva timp el i-ar fi tăiat și frânele de la mașină. Ar fi fost și arestat și eliberat acum 2 zile, probabil s-ar fi răzbunat din cauza asta", a spus un vecin, potrivit observatornews.ro.
În prezent, suspectul se află în custodia autorităților și urmează să fie audiat cu ajutorul unui translator, pentru a înțelege motivația și detaliile tragediei. Ancheta continuă, iar poliția analizează toate dovezile pentru a reconstitui filmul evenimentelor.