George Tănase este un cunoscut actor de comedie, realizator tv și stand-up-er, acesta fiind foarte apreciat pentru umorul său. Actorul a devenit cunoscut în urma participărilor în mai multe emisuni de televiziune, ajungând să fie iubit și apreciat de public, glumele sale reușind să descrețească frunțile românior și să le pună un zâmbet larg pe față.
Cine este George Tănase de la Kanal D România și cum a ajuns celebru?
George Tănase s-a născut în Măcin, Tulcea, pe 25 aprilie 1993. După ce a absolvit Liceul Teoretic "Grigore Moisil" din Tulcea, în anul 2012, actorul a decis să vină la București, convins de faptul că aici va putea să își îndeplinească visul de a deveni un actor de comedie cunoscut și apreciat în România. A urmat cursurile unei școli de televiziune din București, ulterior a cochetat cu televiziunea, dar și cu teatrul, urcând pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București și pe scena Universității Hyperion, alături de trupa de teatru Arthesium.
Pentru că umorul face parte din viața lui și îl definește cel mai bine, actorul George Tănase a participat și la un show de talente, glumele sale fiind foarte apreciate, reușind astfel să ajungă până în etapa finală a competiției.
Convins că îi poate face pe oameni să râdă și să uite de probleme, actorul George Tănase a devenit activ și pe contul de YouTube, acolo unde încarcă diferite filmulețe în care imită personaje din showbiz-ul autohton sau ironizează diferite situații de viață.
Actorul este cunoscut și în lumea stand-up-ului din România, acesta organizând show-uri de acest tip.
Comedia și iubirea, pe primul loc în viața actorului George Tănase
Pentru actorul George Tănase, comedia și iubirea sunt cele mai importante lucruri, astfel că are grijă ca în tot ceea ce face să aibă puțin din fiecare.
„Visez zi și noapte să joc într-un film. De ce nu, în viitor, să și regizez unul sau mai multe. Visez să fac lucruri mărețe.”, a spus actorul George Tănase într-un interviu pentru joellemagazine.ro.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Deși umorul îl definește, iar fără comedie viața lui nu ar fi completă, George Tănase este de părere că fără iubire nu ar putea exista nimic, motiv pentru care consideră că iubirea este cel mai important lucru în viață, indiferent de forma ei.
„Iubirea. Cel mai important este să iubim. Pe Dumnezeu, apoi pe noi, apoi pe toți cei din jurul nostru. Suntem construiți din iubire. Asta suntem la bază. Iubirea înseamnă fericire, iar fericirea este sentimentul suprem spre care tindem noi mereu”, a adăugat actorul de comedie.
George Tănase, foarte activ pe instagram. Ce postează actorul de comedie în mediul online?
George Tănase își dorește să se adreseze publicului de toate vârstele, acesta fiind motivul pentru care este foarte activ în mediul online. Evident, pe contul personal de instagram, actorul de comedie postează în special fotografii și filmulețe care au legătură cu activitatea sa profesională, fiind astfel o modalitate de a-și promova personajele cărora le dă viață.
Pe instagram, actorul George Tănase este urmărit de 142 de mii de persoane, iar fotografiile și filmuțele postate de el strâng rapid un număr mare de aprecieri și comentarii.