Oamenii de pe stradă au văzut o femeie alergând cu copilul în brațe pe o stradă aglomerată din Constanța, în timp ce recita ceva ce suna a descântec. Potrivit martorilor, femeia susținea că fetița ei este posedată și singura modalitate de a scăpa de „tot ce este necurat din ea” este să o arunce în fața mașinilor.
Cine este femeia care a vrut să-și arunce copilul în fața mașinii
După ce trecătorii au oprit-o să recurgă la un gest șocant, femeia a plecat cu fetița ei într-o mașină care a fost, ulterior, ridicată de poliție, după ce a fost găsită în mijlocul unei parcări, potrivit Știri de Cluj.
Incidentul șocant a avut loc pe 3 octombrie, în Constanța.
„Astăzi, 3.10.2022,
După 5-10 minute de mers cu copilul în brațe, a pus-o jos, precizez că era în picioarele goale și a legat-o la ochi, mai precis i-a acoperit toată fața la copil cu cearșaful, după care a luat-o înapoi în brațe și a intrat în mașină, ea s-a pus pe partea dreaptă iar fetița era afară, în fața ei și femeia o lega de mâini cu geanta!”, a spus un martor.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
”Am intervenit! Eu, împreună cu un domn din spatele meu. A luat fetița în brațe și ne-a zis că «Ea vede tot, este posedată». Și a lăsat mașina deschisă și a început să alerge. Am sunat la poliție.
Cum se apără femeia pentru că a vrut să-și arunce copilul în fața mașinilor
Pe numele femeii a fost deschis dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
„În cursul zilei de 3 octombrie, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Constanța, o femeie ar aplica rele tratamente copilului său. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe femeia în cauză, precum și pe copilul pe care îl ținea în brațe. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. De asemenea, polițiștii au transmis o sesizare către D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”, au declarat reprezentanții IPJ.
Citeste si: Elev de 15 ani, ucis de profesor pentru o greșeală de ortografie. Cum a fost posibil
Atunci când a fost audiată, femeia a declarat că cel mic avea febră și că, după ce a sunat la medic pentru tratament, acesta nu și-a făcut efectul, motiv pentru care l-a scos afară pentru a se răcori.
Protecția copilului a anunțat că a identificat rudele femeii și că vor lăsa copilul, cel mai probabil, familiei fetiței, până când se va termina ancheta socială a Poliției.