Cine este Mario Simen, un tânăr în vârstă de 24 de ani, cu vise mari de viitor și cu un trecut apăsător. Copilăria i-a adus un bagaj de traume: „Tatăl meu a consumat alcool, erau foarte multe scandaluri”

Author: Lavinia Medrea

Cine este Mario Simen, un tânăr în vârstă de 24 de ani, cu vise mari de viitor și cu un trecut apăsător. Copilăria i-a adus un bagaj de traume

Sursa: Captură YouTube theXclusive

Mario Simen, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care și-a adunat o comunitate mare de urmăritori pe TikTok datorită talentului său la machiaj, și-a deschis sufletul și a vorbit despre copilăria lui. Să-l cunoaștem mai bine pe omul Mario Simen!

Mario Simen are 24 de ani și este tiktoker. Este cunoscut pentru talentul său la machiaj, având diferite videoclipuri în care își prezintă arta. Invitat în emisiunea „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță și difuzată exclusiv pe canalul de YouTube theXclusive, Mario Simen a luat o decizie importantă, aceea de a fi transparent și a vorbi despre copilăria lui, care nu a fost tocmai ușoară, dându-ne ocazia să-l cunoaștem pe omul din spatele camerei de filmat.

Mario Simen a crescut într-o familie modestă. A fost luat în râs de colegi pentru că nu avea mâncare

Mario Simen a crescut într-o familie modestă. A fost luat în râs de colegi pentru că nu avea mâncare
[Sursa: Captură YouTube theXclusive]

Întrebat de Mihai Ghiță ce înseamnă pentru el o familie modestă, Mario Simen și-a descris propria familie, povestind despre momentele în care nu avea ce să mănânce, motiv pentru care era luat peste picior de către

colegii de la școală. 

„În fiecare familie modestă sau săracă, oarecum, există mult mai multă fericire și mai multă apreciere față de ce ai. Am apreciat foarte mult tot ce am avut, a fost greu, erau zile în care mâncam pâine cu unsoare și atât, efectiv. Era foarte bun, chiar îmi plăcea foarte mult, și în momentul de față mănânc foarte des pâine cu unsoare sau untură. La școală mergeam fără mâncare câteodată. Nu aveam mâncare, copiii râdeau de mine, a fost greu...”, a mărturisit Mario Simen.

Mario a povestit și care a fost viața lui până în acest moment, la 24 de ani, ce obiective are și, de asemenea, a dezvăluit ce decizie de ultim moment a luat, în drum spre platou.

Citeste si: Paulina, mărturisiri uluitoare din culisele carierei sale! „Nu mă simt neapărat interpretă!” Iată cine este artista celebră care a inspirat-o în creațiile sale!

„Un copil sărac, cu foarte multe vise și foarte multe traume, în același timp, care a luptat pentru ceea ce și-a dorit tot timpul, care a ajuns să fie foarte creativ și care se va bucura de viitor și, bineînțeles, va încerca să scape de anxietate și să-și vindece traumele.

Când am venit, pe drum, aici, în platou, nu-mi doream să vorbesc despre subiectul ăsta, însă acum simt nevoia să fac asta, pentru că vreau să mă descarc, vreau să mă cunoască lumea așa cum sunt”, a declarat Mario.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Mario, speriat de conflictele din familie. Consumul de alcool al tatălui, prilej de scandal zilnic 

Mario, speriat de conflictele din familie. Consumul de alcool al tatălui, prilej de scandal zilnic 
[Sursa: Captură YouTube theXclusive]

Mario Simen și-a făcut curaj și a explicat care era, de fapt, motivul principal pentru care părinții lui se certau atât de des. De asemenea, a subliniat de multe ori că evita să se întoarcă acasă, știind că va da buzna în mijlocul unui scandal.

„Înainte au fost probleme la mine în familie. Tatăl meu a consumat alcool, erau foarte multe scandaluri. Eram un copil, eram afară și îmi era, oarecum, frică să mă duc acasă, pentru că știam că, din nou, va fi un scandal”, a povestit Mario Simen.

Citeste si: Otilia Bilionera, mărturisiri tulburătoare, la “În Oglindă”, pe canalul de YouTube theXclusive

În fiecare scandal petrecut în familie, Mario, mama și sora lui erau poarta de care se loveau toate.

„Da. Și eram și noi, eu și sora mea.(...) N-a fost niciodată violent, asta am apreciat foarte mult la el, că niciodată nu a fost violent. Nici față de mine, nici față de mama, nici față de sora mea. Atât doar că se certau. Tot timpul când se certau se auzea afară. Și instant auzeam că se ceartă. Îmi era frică de urlete, de cuvintele pe care și le spuneau, motivul era alcoolul, tot timpul. Frica asta a fost cam toată copilăria mea”, a mărturisit Mario, cu greutate în suflet.