Ebrahim Raisi, președintele Iranului, și-a pierdut viața în urma unui accident aviatic. În urma acestui accident, Mohammad Mokhber, ce era vicepreședinte al Iranului, a devenit președinte interimar până la data la care se vor organiza alegeri prezidențiale, în termen de 50 de zile de la decesul lui Ebrahim Raisi. Iată cine este președintele interimar al Iranului.
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului
Mohammad Mokhber are vârsta de 68 de ani, iar acesta este primul vicepreședinte al Iranului ce așteaptă să devină președinte interimar, potrivit constituției țării, după decesul lui Ebrahim Raisi. Mohammad Mokhber s-a născut la data de 1 septembrie 1955, iar acesta a devenit prim-vicepreședinte în 2021, anul în care Ebrahim Raisi a fost ales președinte al Iranului.
Atât Mohammad Mokhber, cât și Ebrahim Raisi, sunt considerați apropiați ai lui Ali Khamenei, ce este liderul suprem, fiind persoana ce dă ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat.
Parcursul politic al lui Mohammad Mokhber a fost unul controversat, în anul 2010 acesta fiind adăugat pe o listă realizată de Uniunea Europeană pentru presupusa implicare în „activități nucleare sau legate de rachete balistice”. Însă după doi ani de la această adăugare pe listă, Uniunea Europeană a decis ca acesta să fie eliminat de pe listă.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mohammad Mokhber a fost și șeful Setad, ce este un fond de investiții finanțat de fondatorul Republicii Islamice, predecesorul lui Khamenei, ayatollahul Ruhollah Khomeini. În anul 2013, Setad sau Setad Ejraiye Farmane Hazrate Emam, a fost adăugată pe lista realizată de Departamentul Trezoreriei SUA, alături de alte 37 de companii, pentru entități sancționate, potrivit reuters.com.
Președintele Iranului și-a pierdut viața
Ebrahim Raisi a fost ales președinte al Iranului în anul 2021, iar acesta avea șanse foarte mari pentru a ajunge succesor al Liderului Suprem ayatollahul Ali Khamenei.
Citește și: Iranul a lansat un atac cu drone și rachete asupra Israelului! Îngroziți, oamenii s-au adăpostit în buncăre
Părțile carbonizate din elicopterul în care în care se aflau Ebrahim Raisi, alături de ministrul de externe, Hossein Amirabdollahian, dar și alți șase pasageri, au fost găsite luni dimineață, după ore în șir de căutare în condiții meteorologice
nefavorabile. Presa din Iran a dezvăluit că accidentul aviatic ar fi avut loc după ce elicopterul s-ar fi izbit de un vârf de munte, ceea ce a dus la decesul tuturor persoanelor ce se aflau în elicopter la data de 19 mai 2024.Agenția de presă de stat IRNA a anunțat că elicopterul în care se afla președintele Iranului a căzut în regiunea Varzeqan, la nord de Tabriz, în drumul de întoarcere al acestuia de la granița de Vest a Iranului, granița cu Azerbaidjan.