Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat prim-ministru interimar pe Nicolae Ciucă, actual ministru al apărării, după ce șeful Guvernului, Ludovic Orban, și-a anunțat demisia.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcția de prim-ministru al României. În conformitate cu dispozițiile art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Președintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Cine este Nicolae Ciucă, premierul interimar al României
Nicolae Ciucă s-a născut la 7 februarie 1967, în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj. A absolvit Liceul Militar Tudor Vladimirescu din Craiova, în 1985, şi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu de la Sibiu, în 1988.
În perioada august 1988- martie 1989 a fost comandant de pluton lansare la Regimentul 26 Mecanizat Rovine, Craiova, iar în perioada martie 1989-septembrie 1992, a fost comandant de pluton cercetare şi instrucţie la Batalionul 121 Cercetare, Craiova.
Din septembrie 1992 până în octombrie 1993 a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii, batalionul 121 Cercetare, Craiova; în perioada iulie 1995-mai 1996, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată Rovine, Craiova.
Începând din mai 1996 până în mai 1997, Nicolae Ciucă a fost ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola, apoi, în perioada mai 1997-noiembrie 1998, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată Rovine, Craiova. Comandant al Componentei Terestre la Exerciţiul multinaţional Blue Danube 2000; noiembrie 1998 – februarie 2001 – şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab, Craiova.
În 1990 a urmat Cursul de perfecţionare de comandanţi companii cercetare, la Făgăraş. A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite, în perioada 1993-1995.
Peste 10 ani, a urmat cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii), Centrul PfP, Bucureşti, şi cursul de limbă engleză, Academia Forţelor Terestre, Sibiu, iar în 2001, a participat la cursul JOINT şi operaţii multinaţionale, Centrul PfP, Bucureşti, Colegiul de război, trupe de uscat, şi a obţinut masterul în Studii Strategice. Tot în anul 2000 a îndeplinit funcţia de şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR, iar în 2001 a fost comandant al Batalionului 26 Infanterie – rezervă strategică SACEUR, participă la exerciţiul multinaţional Dynamic Response, Bosnia şi Herţegovina; februarie 2001 – octombrie 2004 – comandant al Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab, Craiova
Din iunie 2002 până în ianuarie 2003 – comandant al batalionului românesc participant la misiunea Enduring Freedom, Afganistan. În 2003 a fost conducător/director al exerciţiului OCE/EXDIR, în cadrul misiunii ISAF.
În anul 2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare, cu lucrarea Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale, UNAP, Bucureşti, iar în anul 2004 a urmat Cursul de relaţii civili militari în Europa de Est şi Asia Centrală, Hulburt Field, Florida – SUA.
Doi ani mai târziu, a urmat Cursul de limba engleză – terminologie NATO, York Sr. John University, iar în anul 2006 şi-a aprofundat cunoştinţele, absolvind, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, şi a obţinut masterul în Studii Strategice.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
În 2012 a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale Securitate şi bună guvernare – Colegiul Naţional de Apărare.
Nicolae Ciucă a mai ocupat următoarele funcţii:
- ianuarie 2004-iulie 2004 – comandant al batalionului infanterie participant la misiunea din Irak;
- octombrie 2004-octombrie 2006 – şef operaţii, Brigada 2 Infanterie Rovine, Craiova;
- octombrie 2006-martie 2007, împuternicit şef de stat major, Brigada 2 Infanterie Rovine, Craiova;
- martie 2007-februarie 2009 – locţiitor al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor, Focşani;
- februarie 2009-ianuarie 2011 – comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor, Focşani;
- ianuarie 2011-ianuarie 2014 – comandant, Divizia 2 Infanterie Getica, Buzău;
- ianuarie 2014-octombrie 2014- şef al Statului Major al Forţelor Terestre.
Citeste si: Stare de urgență în România după alegeri? Ludovic Orban, declarații oficiale
În perioada octombrie 2014-1 ianuarie 2015 a fost locţiitor al şefului Statului Major General, iar în perioada 1 ianuarie 2015-28 octombrie 2019 – şef al Statului Major General.
Pe 4 noiembrie 2019 a fost numit ministru al Apărării Naţionale.
Pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei a fost distins cu mai multe distincţii şi decoraţii:
- Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler,
- Ordinul Virtutea Militară în grad de Ofiţer,
- Ordinul Naţional Pentru Merit în Grad de Ofiţer,
- Ordinul Naţional Pentru Merit în Grad de Cavaler,
- Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Comandor,
- Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru 15, 20 şi 25 de ani de activitate,
- Medalia ONU,
- Emblema Onoarea Armatei României,
- Emblema de Onoare a Statului Major General,
- Emblema de Onoare a Forţelor Terestre,
- Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene,
- Emblema de Onoare a Forţelor Navale,
- Emblema de Onoare a Informaţiilor Militare,
- Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii,
- Emblema de Onoare a Logisticii,
- Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Ordinului Naţional de Merit al Republicii Franceze, în grad de Comandor,
- Emblema de merit În Serviciul Armatei României cls. a III-a,
- Emblema de merit În Slujba Păcii cls. a III-a,
- Emblema de merit Ştiinţa Militară cls. I-a, Titlul onorific de Militar Veteran pentru militari.
De asemenea, a fost distins cu Medalia pentru Merit, SUA, şi Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.
Potrivit unei declarații de avere publicată în aprilie, Ciucă deține o casă în comuna Balotești, un teren intravilan de 2.829 mp în comuna Pielești, un teren intravilan de 598 mp în comuna Balotești, o Toyota Corolla și mai multe conturi bancare cu sume ce totalizează peste 220.000 de lei.
Ludovic Orban și-a dat demisia din funcția de prim-ministru
„Am luat astăzi decizia de a îmi depune mandatul de Prim-Ministru. Voi rămâne președinte al Partidului Național Liberal și voi coordona eforturile de constituire a unei majorități parlamentare de centru-dreapta. Doresc, în primul rând, să mulțumesc tuturor românilor care au participat la alegerile parlamentare și, în special, celor care au încredițat votul lor candidaților susținuți de PNL. Responsabilitatea de care ați dat dovadă mergând la vot și opțiunea pe care ați exprimat-o în majoritate ne permit să privim cu optimism spre viitor.
Citeste si: Klaus Iohannis, anunt de ultima ora despre masurile luate de Guvern!
Îmi închei mandatul de Premier după mai bine de un an de provocări majore pentru România. Un an în care ne-am confruntat împreună cu o pandemie și o criză economică fără precedent. Plec de la conducerea Guvernului cu conștiința datoriei împlinite față de România. Împreună cu echipa de miniștri, am făcut tot ce a fost omenește posibil să trecem țara cu bine prin această perioadă dificilă. Vreau să vă asigur încă o dată că toate deciziile noastre au avut ca unic scop protejarea sănătății și a bunăstării românilor ”, a spus Ludovic Orban, luni seară.