Cine este noul iubit al Cristinei Cioran! Actrița și-a refăcut viața, după scandalul cu Alex Dobrescu. Are o nouă relație și este hotărâtă să plece din România: „Am făcut demersurile necesare”

Autor: Silvia Cirstea
Actualizat: 14 mai 2024, 16:15

Cristina Cioran 

Sursa: Captură YouTube/ Instagram

Cristina Cioran a dat vestea cea mare, după tot scandalul dintre ea și tatăl fetiței sale. Se pare că actrița și-a refăcut viața și are planuri mari de viitor!

Cristina Cioran traversează în aceste momente o perioadă liniștită a vieții sale, după ce luni întregi a fost implicată într-un scandal de proporții cu tatăl fiicei sale, Alex Dobrescu. Se pare că, în prezent, vedeta și-a făcut o nouă relație și are planuri mari pentru viitor. Vezi mai jos ce spune despre decizia de a se muta din țară și ce întâmplă acum în viața ei!

Cristina Cioran și-a refăcut viața, după scandalul cu Alex Dobrescu

Îndrăgita actriță trece acum printr-o perioadă frumoasă a vieții sale, după ce luni întregi a fost implicată într-un scandal de proporții cu Alex Dobrescu, fostul ei iubit și tatăl fetiței sale. Deși au trăit împreună o poveste frumoasă de dragoste, cei doi au ajuns să își arunce acuzații grave reciproc, ba chiar să apeleze la ajutorul autorităților. Cea care a cerut sprijin în scandalul de proporții a fost chiar actrița.

Ei bine, la finalul lunii aprilie, vedeta a avut câștig de cauză, astfel că a reușit să obțină un ordin de protecție împotriva fostului său partener. Mai mult decât atât, autoritățile au decis ca Alex Dobrescu să fie monitorizat timp de 10 luni, cu o brățară la picior, perioadă în care își va putea vedea fiica doar prin intermediul apelurilor video. Având în vedere situația, Cristina Cioran este liniștită acum și foarte încrezătoare în viitor.

De asemenea, vedeta mărturisește că a reușit să își refacă viața în brațele unui partener potrivit și că este decisă să se mute din România, măcar pentru o perioadă de timp. În ciuda faptului că Alex Dobrescu nu a fost de acord cu hotărârea actriței, se pare că vedeta a reușit să facă toate demersurile necesare pentru a pleca din România împreună cu micuța Ema.

„Am trecut printr-o perioadă nu tocmai frumoasă din viața mea, dar acum suntem bine și sănătoase și eu și fetița mea, Ema. Eu sunt bine! Sunt în recuperări, ca să zic așa, încerc să mă repoziționez și eu așa cum pot. Sunt într-o nouă relație! Cam atât comentez despre asta. O să ne mutăm, într-adevăr, o perioadă din România și, deși tatăl ei nu este de acord să îmi facă acel act notarial, nu mai este nevoie pentru că, având în vedere că este rea voință din partea lui, am făcut demersurile necesare să nu mai fie nevoie de

acceptul lui. Având în vedere că el o poate vedea doar online, o poate vedea online de oriunde din lumea aceasta”, a mărturisit Cristina Cioran, în urmă cu puțin timp, pentru click.ro.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Cristina Cioran și-a ciopârțit singură părul după despărțirea de iubitul mai tinerel! Videoclipul care i-a lăsat mască pe urmăritori: „Te-am iubit așa cum am știut”

Ce acuzații aduce actrița la adresa lui Alex Dobrescu

În luna aprilie, Cristina Cioran nu s-a mai putut abține și a vorbit fără rețineri despre toată perioada grea prin care a trecut. Mai mult decât atât, actrița i-a adus acuzații grave lui Alex Dobrescu și a dezvăluit mai multe detalii neștiute despre comportamentul fostului său iubit. Deși actrița a recunoscut că luni întregi nu a avut probleme în relația cu tatăl fetiței sale, aceasta mărturisește că nu știe exact ce s-a întâmplat cu el și de ce a ajuns să se comporte nepotrivit. Pe de altă parte, vedeta precizează că există o posibilitate ca fostul ei partener să aibă o atitudine greșită prin prisma consumului de substanțe interzise.

„El (Alex – n.r) acum este prins între ciocan și nicovală. El nu mai știe ce să facă să fie în centrul atenției. Sincer, nici nu îi mai știu postările de pe rețelele sociale, pentru că l-am trecut la block. Nimeni nu îl mai bagă în seamă, a înnebunit în ultima perioadă, a luat-o razna. El ca să se facă bine trebuie să se curețe, să se dezintoxifice, ca să își revină. Înjură oamenii din jurul său, este într-o psihoză continuă. Din comportamentul său pare că consumă substanțe interzise. El a luat-o razna de după Sărbători, un an de zile s-a comportat exemplar cu mine. Nu am avut ce să îi reproșez nimic. Nu o să îl iert niciodată pe Alex”, a spus actrița, în urmă cu ceva timp, conform sursei citate mai sus.

Citește și: Cristina Cioran și Alex Dobrescu, scandal de proporții în plină stradă: „Te-ai dus cu țăranca aia” Actrița a răbufnit