S-a aflat cine este noul judecător care se va ocupa de procesul lui Vlad Pascu. Acesta va decide în cursul zilei de mâine dacă procesul va fi reluat de la zero.
Cine este noul judecător care se va ocupa de dosarul lui Vlad Pascu
După ce Ancuța Popoviciu a fost recuzată, un alt judecător se va ocupa de dosarul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din stațiunea 2 Mai unde și-au pierdut viața cei doi studenți, Sebi și Roberta.
Conform aceleiași surse citate, Carmen Berevoescu are grad profesional de magistrat de Curte de Apel și este președintele Judecătoriei Mangalia. Aceasta va fi mâine la prezidiu în cazul dosarului 2 Mai, în locul Ancuței Popoviciu, care a fost transferată începând cu data de 1 iunie la Judecătoria Constanța, cum chiar ea a
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Decizia ca Ancuța Popoviciu să fie transferată a fost luată ieri, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Părinții victimelor din accidentul de la 2 Mai au contestat atitudinea judecătoarei Ancuța Popoviciu
Încă de la primul termen al procesului, părinții lui Sebi și cei ai Robertei au fost nemulțumiți de atitudinea pe care Ancuța Popoviciu a avut-o în sala de judecată. Astfel, cu sufletele pline de durere, aceștia au declarat jurnaliștilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu știa că a decedat. Pe lângă aceste gafe extrem de grave, avocatul uneia dintre familiile victimelor a precizat că Ancuța Popoviciu ar fi adresat mai multe întrebări nepotrivite. Mai exact, Adrian Cuculis a precizat faptul că la termenul de pe 9 mai, judecătoarea a întrebat dacă familia Robertei a fost prezentă la înmormântare.
„A întrebat doamna judecător dacă acești copii mergeau către punctul unde au fost accidentați, ca și cum acel punct ar fi fost, nu știu, un loc de distracție sau…Nu, pur și simplu era pe drumul județean, în fața unei baze militare și atâta tot. Sigur că și întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a precizat Adrian Cuculis.