Filip a fost cel care a pierdut în prima înfruntare, unde i-a avut ca adversari pe Sorin, Szilard și Jaguaru. Filip a avut 24 de ore la dispoziție pentru ca cineva să îi ofere brățara sa, iar unul din concurenți nu a mai stat pe gânduri și a făcut acest gest.
Cine este primul concurent eliminat de la Insula de 1 milion
Înainte de a afla verdictul, Filip a mărturisit că este mulțumit de prestația sa până în momentul de față, însă dacă cineva e dispus să îi ofere brățara, bucuria va fi pe măsură.
Filip: Sunt foarte bine, pentru că sunt o fire optimistă. Am cunoscut oameni minunați în toate echipele. Sunt bucuros pentru că am apucat să trăiesc ce am trăit până cum pe insulă și cam asta e starea mea de spirit în momentul acesta. Am fost la ceilalți colegi și le-am spus că nu sunt acolo pentru a cerși, dar sunt o fire competitivă și îmi doresc să rămân în concurs și să lupt, iar dacă cineva este dispus să îmi ofere o brățară, voi accepta.
În timp ce concurenții așteptau cu sufletul la gură verdictul, Cosmin Cernat a făcut marele anunț.
Cosmin Cernat: Nu mai vreau să prelungesc suspansul și vă adresez întrebarea serii: Cine vrea să îl salveze pe Filip?
Ciprian este cel care a ridicat mâna, oferindu-i astfel ocazia lui Filip să demonstreze că merită să rămână în luptă în marele reality show de aventură.
Cosmin Cernat: Un gest pe care aș vrea să-l explici.
Ciprian: Cu mare drag. Să știi că m-am atașat foarte tare de echipa mea. Sunt ca o familie pentru mine și mă bucur foarte tare să fiu aici.
Filip: Îi mulțumesc din suflet pentru această nouă șansă. Sper să nu dezamăgesc și mă bucur că revin alături de familia noastră de pe această insulă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cosmin Cernat: E momentul să îi dai brățara și eu zic să i-o pui chiar tu la mână, dacă există o asemenea relație între voi.
Ciprian părăsește Insula de 1 milion
Ciprian Sandu, cunoscut ca CipiRAW în mediul online, este un influencer în vârstă de 23 de ani și are o mare pasiune pentru sport, motiv pentru care s-a decis să participe la Insula de 1 milion.
Acesta pleacă din emisiune învingător deoarece, spune el, a reușit să aducă fericirea pe chipul concurenților, chiar dacă timpul său pe Insulă a fost unul de scurtă durată.
„ Caracterul lui Filip sunt 100% sigur că-l va face să tragă până în ultimul moment.
Deși sunt primul care părăsește Insula de 1 milion, consider că plec mult mai bogat sufletește decât fie finalistul sau finaliștii acestui concurs, datorită faptului că am reușit să pun fericire și bucurie pe chipul oameni cu care am supraviețuit zilele acestea” a spus la final Ciprian.
Din cei 50 de concurenți au mai rămas acum 49. Aceștia se pregătesc de noi probe, în cadrul cărora vor demonstra cât de mult sunt capabili să își depășească limitele pentru a rămâne în competiție.