Kanal D va aduce pe micile ecrane un nou serial de succes, „Inimă rebelă”, care prezintă o poveste tulburătoare de viață pusă în scenă de actori renumiți și apreciați în Turcia, dar și tineri talentați și ambițioși aflați la început de drum în domeniul actoriei. Printre aceștia se numără și adolescenta Aleyna Al, care va juca rolul Ece Soysalan, fiica lui Neslihan Soysalan, ce va cuceri publicul încă de la primele episoade.
Cine este și câți ani are Aleyna Al, adolescență care joacă rolul Ece Soysalan în noul serial „Inimă rebelă”
Aleyna Al s-a născut în anul 2006, în orașul Aydın-Nazilli, din Turcia, într-o familie înstărită, în sânul căreia a crescut și a primit o educație exemplară și sprijin material pentru a-și finaliza studiile și pentru a-și construi o carieră de succes în domeniul actoriei, așa cum visase încă din copilărie.
Aceasta a dovedit un talent uluitor și o inteligență sclipitoare și astfel a ajuns să fie selectată în primul ei proiect artistic, pe când avea doar șapte ani. În anul 2013, Aleyna Al a fost cooptată în distribuția filmului Şevkat Yerimdar, în care s-a adaptat rapid scenariului în ciuda gradului ridicat de dificultate pentru vârsta ei.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Aleyna Al, care dă viață personajului Ece Soysalan în noul serial „Inimă rebelă”, o adevărată revelație a cinematografiei turcești
Frumoasa Aleyna Al s-a îndrăgostit iremediabil de actorie încă de la primul rol jucat și apoi a continuat să participe la noi casting-uri pe care le-a câștigat detașat și astfel a jucat în noi producții de anvergură ce i-au adus succese și notorietate la nivel național și de câțiva ani a devenit cunoscută și în străinătate.
Cu toate că a cunoscut rapid gustul celebrității, Aleyna Al nu a renunțat nici la studii, ci a fost în continuare o elevă silitoare și exemplară.
Anul acesta, la finalul lunii mai, frumoasa adolescentă a absolvit Liceul Anatolian de Arte Plastice Mimar Sinan, spre încântarea și mândria părinților și profesorilor săi.