Serialul turcesc Inimă rebelă a fascinat publicul din România încă de la primele episoade difuzate la Kanal D și aduce în continuare noi momente emoționante, întâmplări dramatice, răsturnări uluitoare de situație puse în scenă de actori renumiți și apreciați în Turcia și în străinătate, dar și de tineri aflați la început de carieră și foarte talentați. Printre aceștia se numără și chipeșul actor Ata Artman, care a dat viață personajului Deniz.
Cine este și câți ani are Ata Artman, care joacă rolul Deniz, fiul lui Güven, din serialul Inimă rebelă
Ata Artman s-a născut în anul 1999, în Istanbul, într-o familie înstărită, în sânul căreia a primit o educație exemplară și sprijin pentru a-și finaliza studiile și pentru a-și construi pas cu pas o carieră solidă în domeniul actoriei, așa cum visase încă din copilărie.
În anul 2018, Ata Artman a debutat pe platourile de filmare ale serialului Ağlama Anne, în care a primit un rol episodic, iar în anul următor a jucat un rol secundar în filmul artistic Bilmemek. Dincolo de activitatea de baza, carismaticul tânăr este foarte activ și în mediul online, unde publică des imagini și clipuri de senzație. De curând, acesta a postat câteva imagini uluitoare în care și-a făcut apariția cu o schimbare uluitoare de look.
Ata Artman, evoluție spectaculoasă pe plan profesional
În anul 2021 Ata Artman a fost selectat să joace în distribuția serialului Hekimoğlu și doi ani mai târziu a acceptat să joace în filmul İyi Adamın 10 Günü și în anul 2023 în serialul Bir Derdim Var. La începutul anului 2024, Ata a fost cooptat în distribuția serialului Inimă rebelă, în care a dat viață personajului Deniz, care i-a adus un plus de notorietate pe plan profesional.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele
Când nu se află pe platourile de filmare, Ata Artman adoră să călătorească și să practice diverse sporturi pe apă. De asemenea, tânărul participă la multe ședințe foto pentru diverse reviste de renume din Turcia.