Pınar Çağlar Gençtürk are 41 de ani și se numără printre cele mai apreciate actrițe din generația sa. În cei 14 ani de activitate pe platourile de filmare, actrița a demonstrat un talent uluitor și o carisma aparte, în numeroasele producții în care a jucat impecabil. Publicul din România a cunoscut-o pe celebra actriță încă din anul 2012, când a jucat în serialul Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a dat viață Sultanei Beyhan, iar apoi a revenit la Kanal D în producția Povestea noastră și în prezent joacă în serialul Secrete de familie, unde a interpretat
Cine este și câți ani are Aylin din serialul Secrete de familie! Iată cum arată celebra actrița Pınar Çağlar Gençtürk fără machiaj
Pınar Çağlar Gençtürk s-a născut în anul 1982, în orașul Kocaeli, Turcia, în sânul unei familii înstărite, care i-a oferit o educație aleasă, dar și posibilitatea de a-și urma visul de a deveni actrița. După absolvirea liceului, Pinar s-a mutat în Istanbul pentru a-și continua studiile.
În anul 2009, Pınar Çağlar Gençtürk a fost cooptată în prima producție, 7 Kocalı Hürmüz, în care a primit un rol secundar, care i-a deschis drumul către cariera de succes din prezent. În anul 2011 a jucat și în primul serial de televiziune, în producția Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a primit de asemenea un rol episodic, dar care i-a adus primul spre celebritate. Unul dintre cele mai recente roluri jucate este cel din serialul Secrete de familie, în care a dat viață personajului Aylin.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dacă pe plan profesional norocul i-a surâs și s-a bucurat de mari reușite, pe plan personal, Pinar nu a avut parte de același succes deoarece încă nu s-a căsătorit și nu a reușit să își întemeieze propria familie așa cum își dorește enorm.