Producția Aripi frânte a câștigat admirația publicului încă de la primele episoade difuzate la Kanal D. Cu o distribuție de excepție și o poveste impresionantă de viață, serialul se bucură de succes și în România. Îndrăgită producție a adus în prim plan actori turci talentați și apreciați printre care se numără și celebra Servet Pandur, care da viață personajului Azime.
Cine este și câți ani are Azime din serialul Aripi frânte
Servet Pandur s-a născut în anul 1970 în Bergama, din Izmir, acolo unde a crescut și a primit o educație aleasă din partea părinților săi, care i-au descoperit încă din copilărie talentul actoricesc și peste ani au sprijinit-o să își îndeplinească marele vis de a deveni o actriță de succes.
La vârsta majoratului, Servet Pandur s-a înscris la Facultatea de Teatru din cadrul Conservatorului de Stat al Universității din Ankara, pe care a absolvit-o cu brio, reușind astfel să își îndeplinească marea dorința. Servet Pandur a început să lucreze încă din anul 1993 la Teatrul de Stat Diyarbakır și ulterior a ajuns să joace și pe scena Teatrului de Stat din Ankara.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Prima experiență pe platourile de filmare a avut-o în 1999, când a jucat în serialul Çarli, care i-a adus și primul pas către carieră de succes de astăzi. Și apoi au urmat alte câteva roluri importante în seriale și filme de excepție. În anul 2017 Servet Pandur a acceptat să joace în serialul Aripi frânte, în rolul Azime, care de asemenea a însemnat un mare succes pentru cariera ei.