Producția turcească Totul pentru familia mea, difuzată de luni până joi, la Kanal D, a cucerit publicul cu o poveste impresionantă de viață a patru frați orfani, dar și cu o distribuție de excepție, formată din mulți actori celebri și apreciați în Turcia. Printre aceștia se numără și tânăra Çağla Şimşek, care în ciuda faptului că are doar 20 de ani, se poate mândri cu 15 ani de experiență pe platourile de filmare, deoarece a debutat la vârstă de cinci ani și de atunci a început să evolueze spre culmile succesului.
Cine este și câți ani are Çağla Şimşek, actrița care joacă rolul Ayşe în noul serialul turcesc Totul pentru familia mea
Çağla Şimşek s-a născut în anul 2002, în Istanbul, unde a crescut și a primit o educație de seama din partea părinților săi, care i-au descoperit încă din copilărie talentul actoricesc și au decis să o îndrume peste ani spre domeniul actoriei. Însă destinul avea să îi deschidă drumul spre această meserie micuței Çağla încă de la vârsta de patru ani, când părinții săi au acceptat că fiica lor să participe la castinguri pentru
În anul 2007, copila Çağla Şimşek a pășit pentru prima dată pe platourile de filmare și a jucat primul ei rol în producția Elveda Derken. Talentul ei uluitor i-au determinat pe marii producători de seriale turcești să o coopteze și în alte proiecte de amploare, cărora micuța actriță le-a făcut față cu brio. Între timp, tânăra a decis să studieze Facultatea de Sociologie, în cadrul Universității Arel, la îndemnul părinților ei, care și-au dorit că fiica lor să aibă o diplomă și în alt domeniu, decât cel în care profesează deja.
Ulterior, Cagla a declarat că va studia și în domeniul actoriei, pentru a deveni o actriță cu drepturi depline.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În anul 2021 Çağla Şimşek a jucat în serialul Totul pentru familia mea, în rolul Ayse, care de asemenea i-a adus mare succes în carieră. Dincolo de platourile de filmare, Çağla Şimşek este o tânără la fel de ambițioasă și curajoasă și în viață reală. Această își adoră părinții, cărora le datorează tot ceea ce este astăzi. Actrița are o relație specială cu mama ei, pe care o consideră și cea mai bună prietenă.