Serial Promisiunea a fascinat publicul încă de la primele episoade difuzate la Kanal D, de luni până joi, de la ora 20:00, cu o poveste impresionantă de viață, presărată cu multe emoții, trăiri intense, multe răsturnări de situație, dar și cu personaje complexe interpretate de actori celebri și apreciați în Turcia. Printre aceștia se numără și talentată actrița Ebru Ünlü, care are doar 33 de ani însă a jucat impecabil rolul Canan.
Canan, prima soție a lui Hamit din serialul Promisiunea, apariție de senzație în mediul online
Ebru Ünlü s-a născut în anul 1990, în Istanbul, unde a crescut și a studiat. Părinții săi i-au oferit o educație exemplară și sprijin necondiționat pentru a-și îndeplini idealurile pe plan profesional. După încheierea liceului, Ebru a decis să se înscrie la Conservatorul Centrului de Artă Müjdat Gezen, pentru a studia actoria și pentru a deveni o actriță cu drepturi depline așa cum visase încă din copilărie.
În anul 2013, Ebru Ünlü a debutat pe platourile de filmare ale producției Galip Derviș, cu un rol episodic, însă s-a remarcat rapid datorită talentului ei desăvârșit și a pasiunii sale pentru actorie.
Publicul din România a cunoscut-o pe tânăra actriță încă din anul 2017 când a jucat în serialul Kosem, în rolul cadânei Eycan, iar apoi a revenit la Kanal D, în producția Mă numesc Zuleyha, în care a dat viață personajului Seher, iar de curând a revenit pe micile ecrane în serialul Promisiunea, în rolul Canan.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dincolo de platourile de filmare, Ebru Ünlü este foarte activă și în mediul online, unde publică deseori imagini de senzație din viață personală, spre marea încântare a urmăritorilor săi. De curând, îndrăgita actriță a postat o imagine în care și-a făcut apariția fără machiaj, iar fanii săi au apreciat enorm sinceritatea și naturalețea ei.