Serial Promisiunea a fascinat publicul încă de la primele episoade difuzate la Kanal D, de luni până joi, de la ora 20:00, cu o poveste impresionantă de viață, presărată cu multe emoții, trăiri intense, multe răsturnări de situație, dar și cu personaje complexe interpretate de actori celebri și apreciați în Turcia. Printre aceștia se numără și talentată actrița Ebru Ünlü, care are doar 33 de ani însă a jucat impecabil rolul Canan.
Canan, prima soție a lui Hamit din serialul Promisiunea, apariție de senzație în mediul online
Ebru Ünlü s-a născut în anul 1990, în Istanbul, unde a crescut și a studiat. Părinții săi i-au oferit o educație exemplară și sprijin necondiționat pentru a-și îndeplini idealurile pe plan profesional. După încheierea liceului, Ebru a decis să se înscrie la Conservatorul Centrului de Artă Müjdat Gezen, pentru a studia actoria și pentru a deveni o actriță cu drepturi depline așa cum visase încă din copilărie.
În anul 2013, Ebru Ünlü a debutat pe platourile de filmare ale producției Galip Derviș, cu un rol episodic, însă s-a remarcat rapid datorită talentului ei desăvârșit și a pasiunii
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Dincolo de platourile de filmare, Ebru Ünlü este foarte activă și în mediul online, unde publică deseori imagini de senzație din viață personală, spre marea încântare a urmăritorilor săi. De curând, îndrăgita actriță a postat o imagine în care și-a făcut apariția fără machiaj, iar fanii săi au apreciat enorm sinceritatea și naturalețea ei.