Frumoasa Öykü Naz Altay s-a remarcat încă de la primele sale apariții pe micile ecrane datorită talentului ei uluitor și a frumuseții sale răpitoare. Deși are doar 27 de ani, Öykü a reușit să cucerească publicul încă din anul 2013, când a jucat primul ei rol într-un serial turcesc, la vârstă de doar 18 ani, în producția Doksanlar, care i-a adus și primul pas către cariera de succes de astăzi.
Cine este și câți ani are Ceylan din serialul Aripi frânte
Öykü Naz Altay s-a născut în anul 1995 în Istanbul, unde a crescut și a primit o educație aleasă din partea părinților săi, care i-au descoperit încă din copilărie talentul actoricesc și au îndrumat-o peste ani să își urmeze marele vis de a deveni o actriță renumită.
Și tot in 2018 frumoasa Öykü a fost cooptată în urmă unui casting să joace în primul serial de televiziune, care a reprezentat și rampă de lansare în domeniul actoriei.
Încă de atunci, tânăra actrița l-a avut drept mentor pe celebrul actor Engin Akyürek, de la care a avut multe lucruri de învățat și care i-a insuflat mereu încredere în sine și în calitățile sale.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
După absolvirea facultății, Öykü Naz Altay a început să primească din ce în ce mai multe propuneri de a juca în seriale, devenind una dintre cele mai apreciate actrițe din tânăra generație. În anul 2017, Öykü a fost cooptată să joace în productia Aripi frânte, în care a jucat un rol secundar însă i-a adus din nou mare succes. Ajunsă în prezent o actrița apreciată și admirată, Öykü Naz Altay este mândră de parcursul ei în domeniul actoriei și continuă să își surprindă fanii cu aparițiile sale.
Citeste si: În această seară, de la ora 20:00, în serialul Aripi frânte, Onur, incomplet fără Zeynep