Cine este și câți ani are Kaan din serialul Aripi frânte! Iată cum arată carismaticul actor Mustafa Vural, la cinci ani de la încheierea filmărilor!

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 14 oct 2022, 00:02

Mustafa Vural, un actor talentat si apreciat in Turcia

Sursa: Instagram Mustafa Vural

Renumitul Mustafa Vural se numără printre cei mai apreciați actori ai generației sale în Turcia.

Serialul Aripi frânte a fascinat publicul din Turcia și de peste hotare încă de la primele episoade difuzate, datorită poveștii impresionante de viață adusă în prim plan, dar și datorită distribuției de excepție, alcătuită din actori de renume și apreciați pentru talentul lor uriaș. Printre actorii cu vastă experiență se numără însă și câțiva foarte tineri, aflați la început de drum în carieră, dar extrem de talentați și dornici de afirmare, precum chipeșul Mustafa Vural, care a dat viață personajului Kaan. 

Cine este și câți ani are Kaan din serialul Aripi frânte

Mustafa Vural s-a născut în anul 1985, în orașul Adana, acolo unde a crescut și a primit o educație de seama din partea părinților săi, care i-au descoperit talentul actoricesc încă din copilărie și peste ani, l-au îndrumat să urmeze o carieră în domeniul actoriei.

Mustafa Vural, un actor din generația tânără in Turcia
[Sursa: Instagram Mustafa Vural]

Citeste si: Cine este și câți ani are Suat din serialul Aripi frânte! Iată cum arată carismaticul actor Yusuf Baymaz, la cinci ani de la încheierea filmărilor! 

La vârsta de 18 ani, Mustafa a decis să se înscrie la Facultatea de Cinema și Televiziune în cadrul Universității Beykent, acolo unde ulterior a absolvit și un program de Master în domeniul actoriei. La scurt timp după absolvire, Mustafa Vural a început să joace pe scenă Teatrului de Stat din Adana, acolo unde a fost rapid remarcat de marile case de producții care l-au cooptat să joace în seriale de excepție.

Mustafa Vural, in serialul Aripi frante
[Sursa: Captură KANAL D]

În anul 2007 carismaticul Mustafa a debutat pe platourile de filmare ale serialului Genco, în care a jucat un rol secundar ce i-a adus mare succes. Apoi a mai jucat în câteva producții importante precum: Makber, Zehirli Sarmaşık, Old Clock, Günce ve Birinci Tekil Şahıs, iar în anul 2017, a jucat în serialul Aripi franțe, în rolul Kaan, care de asemenea i-a adus o altă

mare reușită în carieră și l-a propulsat printre cei mai talentați și apreciați actori din tânăra generație. 

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Mustafa Vural, schimbare de look
[Sursa: Instagram Mustafa Vural]

Citeste si: Onur din serialul Aripi frânte, în cele mai provocatoare ipostaze! Iată cum a fost surprins celebrul actor Ümit Kantarcılar, la bustul gol pe o ambarcațiune de lux!