Deși are doar 29 de ani, Pinar Deniz a reușit să cucerească publicul încă de la primele sale apariții pe micile ecrane. Telespectatorii din România au cunoscut-o pe superbă actrița încă din anul 2018, când a jucat în serialul Patria mea ești tu, în care a dat viață personajului Yildiz și unde a avut onoarea de a juca alături de celebrii actori Berguzar Korel și Halit Ergenc. Dacă pe plan profesional norocul i-a surâs și a avut parte de mari reușite, pe plan personal, frumoasa actriță nu s-a bucurat de același succes, ci a trecut prin multe dezamăgiri sentimentale
Cine este și câți ani are Pinar Deniz! Actrița care va da viață personajului principal în producția “Secrete de familie”
Pinar Deniz s-a născut în anul 1993, în Adana, într-o familie înstărită, în sânul căreia a primit o educație exemplară și sprijin pentru a-și urmă visul de a deveni actrița. Însă după absolvirea liceului, Pinar Deniz s-a reorientat către Facultatea de Relații Publice și Publicitate, în cadrul Universității din Istanbul, pe care a încheiat-o cu succes. Însă treptat a realizat că nu poate renunța la mărețul ei vis de a deveni actrița și atunci s-a îndreptat către o școală privată de teatru.
În anul 2017 a debutat pe platourile filmului Kardeşim Benim 2, care i-a deschis drumul către cariera fabuloasă de astăzi. În anul 2021 a fost cooptată să joace în serialul Secrete de familie, în care a dat viață personajului Ceylin Erguvan, o avocata ambițioasă, rol ce i-a adus poate cea mai mare reușită a carierei sale.
„Este un serial extrem de puternic, o combinație de intrigă polițistă și poveste de dragoste. Sunt fericită că am un rol atât de complex, cel al unei femei puternice, care lupta pentru a află adevărul, într-un caz complicat de crimă. În același timp duce propriile-i lupte... Vă invit să descoperiți o poveste care pe mine m-a cucerit de la primele pagini ale scenariului”, a declarat Pinar Deniz, despre serialul Secrete de familie.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12