Producția turcească Totul pentru familia mea a captivat publicul cu o poveste impresionantă de viață, dar și cu o distribuție de excepție, alcătuită din mulți actori celebri, care au cucerit telespectatorii cu rolurile lor magistral interpretate și din tineri extrem de talentați aflați la început de carieră. Printre aceștia se numără și frumoasa actrița Eylül Lize Kandemir, care a dat viață personajului Yasmin. Publicul din România a cunoscut recent în acest proiect în care a jucat uluitor, deși are doar 21 de ani.
Cine este și câți ani are rebelă Yasmin din serialul Totul pentru familia mea
Eylül Lize Kandemir s-a născut pe 24 decembrie 2001 în Istanbul, într-o familie înstărită. Deși și-a descoperit talentul actoricesc încă din copilărie și își dorea să devină o actrița renumită, la vârstă majoratului, după încheierea liceului, frumoasă Eylül Lize Kandemir a decis, la sugestia părinților ei să se înscrie la Facultatea de Inginerie Industrială în cadrul Universității Özyeğîn, unde încă își continuă studiile și în prezent.
Eylül Lize Kandemir a debutat în anul 2020, pe când avea 19 ani, pe platourile de filmare ale serialului Zemheri, iar un an mai târziu a fost cooptată în producția lbet Bir Gün, în care de asemenea s-a bucurat de mare succes. În anul 2022, talentată actrița a acceptat să joace într-un nou proiect promițător, serialul Ah Nerede, iar la scurt timp superbă actrița a fost cooptată și în serialul Totul pentru familia mea, în care a primit un rol secundar, pe care l-a jucat impecabil și din nou i-a adus o mare reușită.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dincolo de platourile de filmare, Eylül Lize Kandemir cochetează de câțiva ani și cu modelingul și este foarte activă și în mediul online, acolo unde publică imagini spectaculoase.