Zeyno Eracar se numără printre cele mai apreciate actrițe ale generației de aur a cinematografiei din Turcia. Deși are 52 de ani, aceasta își surprinde în continuare fanii cu rolurile sale jucate magistral în producții de excepție. Cel mai recent proiect din care a făcut parte este serialul Melek, în care a dat viață personajului Zümrüt Şirhan, o femeie cu mentalitate învechită, care respectă valorile tradiționale mai presus de orice.
Cine este și câți ani are Zümrüt din serialul Melek! Iată cum arată celebra actriță Zeyno Eracar fără machiaj
Zeyno Eracar s-a născut în anul 1970, în Istanbul, într-o familie modestă, în sânul căreia a crescut și a primit o educație exemplară, care a constituit o bază solidă pentru cariera strălucită de mai târziu. Încă din perioada adolescenței, Zeyno a visat să devină o actriță de succes, iar la vârsta majoratului, după absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Teatru și Film, în cadrul Conservatorului de Stat, al Universității Mimar Sinan, din Istanbul, pe care
Zeyno Eracar a dovedit un talent deosebit și o carisma aparte iar propunerile pentru noi proiecte nu au întârziat să apară. Talentata actriță a jucat de-a lungul celor aproape trei decenii de activitate în multe seriale și filme de excepție, dar și în câteva piese de teatru care i-au adus mari reușite pe plan profesional și au propulsat-o printre cele mai apreciate actrițe ale Turciei. Unul dintre cele mai recente seriale de televiziune in care a jucat renumita actriță este producția Melek, in care a dat viata personajului Zümrüt Şirhan.
Deși în prezent are 52 de ani, Zeyno Eracar arată în continuare uluitor și se mândrește cu aspectul ei fizic, dovadă sunt numeroasele postări făcute pe contul ei de Instagram, unde este destul de activă și le împărtășește deseori fanilor ei cele mai importante evenimente din viață să. Îndrăgita actriță nu s-a sfiit să publice în mediul online chiar și imagini în care a apărut fără machiaj.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii